Sala Mare a TNB a devenit mult prea mică pentru puzderia de fani ai dansului care au dat năvală să vadă spectacolul „Noche Bach" al Baletului Naţional din Chile, prezentat la Bucureşti, la „Întâlnirile JTI" din cadrul Festivalului „Enescu".

Spectatorii au fost atraşi ca albinele de miere de numele coregrafului care reprezintă, fără îndoială, cea mai mare contribuţie românească la istoria dansului din toate timpurile: the one and only Gigi Căciuleanu. Dansator, poet, coregraf, un autentic filosof al mişcării, care a inventat o nouă limbă în dans, Gigi Căciuleanu este o personalitate seducătoare şi fascinantă ce te vrăjeşte dintr-un poem şi trei mişcări. „Născut" de Miriam Răducanu şi desăvârşit de Pina

Bausch, el a „fugit" de acasă ca orice rebel şi şi-a creat propriul stil, intitulat teatru coregrafic. Înainte de spectacol, Gigi Căciuleanu a avut şi o întâlnire cu jurnaliştii, care nu se mai dădeau duşi de la conferinţă. Aşezat pe scenă, înconjurat de balerinii săi, Gigi a făcut şi el câteva mişcări de încălzire, reuşind fără nici un efort şi un impresionant şpagat. La 64 de ani, el încă dansează şi are o mobilitate pe care i-ar invidia-o şi un licean.

„De ce Bach? - probabil că mă veţi întreba", a spus el. „În primul rând, pentru că prietenul ăsta al nostru, Johann Sebastian, este universal, aşa cum lacrima este universală sau dragostea. Iar în al doilea rând, am vrut să-l scoatem puţin din biserică şi să-l aducem între oameni. L-am scos deci din biserica de cărămidă spre a-l aduce în biserica vie, a sufletelor. Fac ceea ce s-ar putea numi un dans cult, dar popular, pentru că eu cred că totuşi cultura nu trebuie să aparţină doar elitelor. Demo-cra-ţia începe atunci când barierele se ridică", a spus coregraful, care a precizat că balerinii săi nu dansează doar pe muzică de Bach, ci chiar cu Bach.

Vorbind despre Chile, noua sa ţară, Căciuleanu