Principala misiune a medicului Ritli nu este, aşa cum ar fi normal, starea de sănătate a populaţiei, ci „depistarea unor soluţii de creştere a veniturilor”. De fapt, medicul Ritli trebuie să facă rost de bani pentru a ţine în agonie sistemul sanitar. Pentru asta încearcă să-i anestezieze pe producătorii de medicamente cu mecanismele clawback şi payback, adică un şir de taxe aplicate şi la creşterile înregistrate la vânzări, şi la cifrele de afaceri. Pentru a face rost de bani, mai dă o dată cu târnul prin saloane şi aruncă la gunoi câteva mii de paturi. Cu acelaşi târn mai pune pe goană şi pacienţii care, culmea tupeului, se ţin pe picioare şi vor să fie spitalizaţi. Şi uite aşa cu târnul speră să micşoreze cheltuielile făcute de spitale.
Dar în capul listei cu măsuri aducătoare de bani este „restrângerea programelor naţionale de sănătate”. Atenţie, nu oricum, ci „în acord cu nevoile populaţiei”, căci la Ministerul Sănătăţii este, totuşi, un medic. Dar tocmai pentru că este medic nu trebuie să-i reamintim noi unde ne aflăm cu sănătatea în UE: pe locul întâi la bolile cardiovasculare, cancere, diabet şi tuberculoză, boli care fac obiectul unor programe naţionale care acum sunt pe cale să fie „restrânse”.
În buna tradiţie a predecesorilor, şi actualul ministru fredonează acelaşi şlagăr prăfuit: definitivarea pachetului bazal de servicii medicale finanţat din asigurările de sănătate, informatizarea sistemului medical şi stoparea scurgerilor. Şi, evident, nu putea uita refrenul preferat de toţi miniştrii: „cardul de sănătate”. Cu ce bani acest recital, nimeni nu ne spune!
Dar singura performanţă pe care conferenţiarul doctor Ladislau Ritli ar putea să o bifeze este de a patrona un sistem de sănătate ciuruit până la sfârşitul anului, adică vreo patru luni, fără buget.
Principala misiune a medicului Ritli nu este, aşa cum ar fi normal, starea
