Ratarea calificării la Europeanul din Ucraina şi Polonia încheie un ciclu din viaţa echipei naţionale. Meciurile rămase din actualele preliminarii vor fi folosite de Victor Piţurcă pentru a închega echipa ce trebuie să ajungă la Campionatul Mondial de peste trei ani. În acest context, revenirea lui Mutu nu pare a mai avea sens.
"Egalul cu Franţa e important pentru copiii României, chiar dacă am ratat o nouă calificare", spunea Dorin Goian marţi seara. Faptul că jucători precum Luchin, Bourceanu sau Chiricheş încep să se familiarizeze cu partidele tari internaţionale ne dă speranţe pentru următoarea ţintă a naţionalei: Campionatul Mondial din Brazilia 2014.
Mutu nu mai are loc
Cel mai valoros jucător român din ultimii ani pare să-şi fi încheiat conturile cu echipa naţională. Adrian Mutu putea reveni în lotul României dacă învingeam Franţa, dar în condiţiile de faţă, când se încearcă formarea unei noi echipe, prezenţa sa nu mai e justificată. Peste trei ani, atunci când se va desfăşura Mondialul sud-american, vârful de la Cesena ar avea 35 de ani! Alternativa pentru Mutu poate fi Bogdan Stancu, introdus contra Franţei în locul lui Costin Lazăr.
Apărare din ce în ce mai tare
Defensiva României e asigurată pentru Campionatul Mondial! Victor Piţurcă va avea la startul preliminariilor, în cazul în care va scăpa de ghinionul accidentărilor, nu mai puţin de patru fundaşi centrali de valoare disponibili: Vlad Chiricheş - Goian, cuplul care s-a descurcat excelent şi aseară, şi Paul Papp sau Florin Gardoş. O altă variantă ar putea fi şi Gabriel Tamaş, chiar dacă acesta va avea 31 de ani la ora Mondialului sud-american. Pe dreapta, lupta pentru titularizare se va da între Săpunaru şi Măţel, în timp ce pe stânga va trebui să găsim o soluţie pentru Răzvan Raţ, fundaş ce va atinge şi el 33 de ani în 2014. Opţiunile în mome