Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SPORT ADS: Start lansat pentru FC Hunedoara, singura echipă din județ neînvinsă

Publicat in Adevarul, joi 8 septembrie 2011 ·

Dintre cele patru echipe din ligile a doua și a treia doar FC Hunedoara are rezultate. După primele trei etape, echipa Mureșul Deva se anunță o candidată la retrogradare, iar Jiul Petroșani și CFR Simeria nu au victorii.

Suporterii FC Hunedoara sunt singurii hunedoreni care se pot bucura de locul pe care se află echipa lor în clasament. Alb-albaștrii au obținut în cele trei meciuri jucate până în prezent două victorii și un rezultat de egalitate.

Ultima partidă, disputată pe teren propriu împotriva Gloriei Arad, s-a încheiat cu victoria fotbaliștilor hunedoreni cu scorul de 2 la 1. A fost un meci chinuitor, în care echipa locală a reușit să se impună în ultimele minute, după ce a fost condusă încă din startul partidei.

“Suntem mulțumiți de rezultate, ținând cont de perioada foarte scurtă de pregătire pe care am avut-o înainte de începerea campionatului”, a spus Nelu Mitrică, antrenorul second al FC Hunedoara, la finalul meciului. Finanțatorul clubului, Silvan Toma, a precizat că FC Hunedoara se va lupta pentru promovare. Primul examan dificil are loc în etapa viitoare, când alb-albaștrii vor juca la Giarmata, una dintre cele mai bune echipe din liga a treia.

Fără victorii

În aceeași serie, CFR Simeria și Jiul Petroșani au avut un început de campionat dezastruos. În trei meciuri, echipele hunedorene nu au obținut nicio victorie. Deși oficialii clubului din Petroșani au solicitat intervenția divină pentru redresarea echipei, iar un preot din localitate a sfințit terenul de joc, Jiul a fost învinsă de Milenium Giarmata. CFR Simeria a pierdut, de asemenea, pe teren propriu cu ACS Recaș, iar după modul cum joacă, feroviarii au din ce în ce mai puține speranțe la primele locuri.

În subteranul ligii a doua

Singura reprezenantă a fotbalului hunedorean în liga a doua, Mureșul Deva, a intrat în noul sezon cu rezultate c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Preşedintele Siriei anunţă o „încetare imediată a focului” între druzi şi beduini

Ziarul Financiar acum 44 minute
Un acord „imediat” de încetare a focului a fost anunţat sâmbătă de preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa. În urma unui acord cu Israelul, forţele de securitate siriene vor fi desfăşurate în provincia Sweida pentru a pune capăt violenţelor dintre bedui

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum 36 minute
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 41 minute
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Datoria guvernamentală a crescut în martie la 998,6 miliarde lei (minister)

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat în martie 2025 până la 998,617 miliarde lei, de la 990,84 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul F

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°