* Stark va fi înlocuit de un secretar de stat din Ministerul de Finanţe german
Secretarul de stat din Ministerul german de Finanţe Joerg Asmussen îl va înlocui pe Juergen Stark, membru în consiliul director şi cel al guvernatorilor la Banca Centrală Europeană (BCE), după ce acesta şi-a anunţat demisia, a declarat, ierii, o sursă apropiată situaţiei. Stark, care ocupă şi postul de economist şef al BCE, a anunţat instituţia că demisionează "din motive personale", potrivit unui comunicat al băncii.
Demisia lui Stark a fost motivată, de fapt, de divergenţele cu restul conducerii BCE în privinţa controversatului program de achiziţii de obligaţiuni al instituţiei, au afirmat surse pentru Reuters, citate de Mediafax.
Stark ar fi al doilea bancher german care părăseşte BCE în acest an, după retragerea în februarie a lui Axel Weber, membru în conducerea BCE din postura de şef al Bundesbank. Plecarea lui Weber a fost determinată, de asemenea, de opoziţia la programul de achiziţie de obligaţiuni.
Demisia lui Juergen Stark reprezintă o lovitură puternică pentru BCE, instituţie al cărei experimentat preşedinte, Jean-Claude Trichet, urmează să-şi încheie mandatul la finele lunii octombrie. Trichet va fi înlocuit de italianul Mario Draghi. Italia se numără printre statele puternic atacate pe pieţele financiare din cauza îndatorării foarte ridicate a statului.
Manfred Neumann, profesor emerit de economie la Universitatea din Bonn, a declarat: "Este nemaipomenit. Stark avea aceleaşi opinii în privinţa achiziţiilor de obligaţiuni precum Axel Weber şi actualul preşedinte al Bundesbank, Jens Weidmann. Este o poziţie a tuturor germanilor. Este un semn al unor probleme majore în interiorul BCE. Germanii au clar o problemă cu direcţia BCE".
Economistul german este membru al consiliului guvernatorilor şi consiliului director de la 1 iunie 2006, iar man