Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UEFA va decide cînd se va juca pe Arena Naţională

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 9 septembrie 2011 ·

O avea UEFA cusururi, dar e foarte promptă. La cîteva ore după ce meciul România-Franţa s-a încheiat pe un teren mizerabil, ea a şi trimis la Bucureşti un specialist, cerîndu-i să se pronunţe în ce măsură Arena Naţională va putea ori nu găzdui partidele echipelor româneşti angajate în cupele europene.

Irlandezul Richard Hayden a cercetat gazonul şi a întocmit raportul pe baza căruia şefii săi de la Nyon vor zice da sau vor zice nu. În ultimul caz, reprezentantele noastre ar urma să meargă fie la Cluj, fie la Piatra Neamţ, fie pe Dinamo, singurele stadioane omologate pentru acest nivel. Atenţie, campioana Oţelul însă numai la Cluj, dar şi acolo dacă va obţine o derogare deoarece nici arena din Gruia nu întruneşte toate condiţiile impuse de Champions League.

De presupus că UEFA s-a autosesizat. Cu siguranţă că au alertat-o şi criticile din mass-media franceză cu privire la calitatea deplorabilă a suprafeţei de joc. Cert e că, informînd FRF despre vizita inspectorului, forul continental a invocat “nevoia protejării fotbaliştilor, ce trebuie feriţi de accidentări”.

În paralel, Gigi Becali a intrat în legătură cu o firmă olandeză care ar fi capabilă să schimbe “cîmpul de cartofi” într-o săptămînă, astfel încît meciul Steaua-Schalke 04 să se dispute joi, 15 septembrie, pe Arena Naţională. Operaţiunea ar costa 360.000 de euro. Îi va avansa Becali şi-i va recupera apoi de la constructorul Max Bögl.

Evident că graba finanţatorului roş-albaştrilor de a rezolva problema se justifică. La fel cum merită remarcată şi grija lui ca echipa pe care o patronează să nu fie obligată să evolueze în afara Capitalei ori în fief-ul rivalei din Ştefan cel Mare. Mai departe însă, în stilu-i caracteristic, Becali a ieşit în decor şi, erijîndu-se în proprietarul a ceea ce nu-i aparţine, s-a trezit vorbind aiurea: a precizat că-i va permite Rapidului să joace pe “gazonul

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN organizează o ceremonie militară și religioasă de Ziua Aviației Române

Mediafax acum 22 minute
Evenimentul va începe la ora 10:00, potrivit Gândul. Pe timpul ceremoniei vor evolua aeronave militare aparținând Forțelor Aeriene Române – F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, AN-30, IAK-52, IAR-330 și IAR-99, elicoptere tip EC-135

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum 36 minute
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum o ora
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 13 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 11 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 12 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/34°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°