UPDATE: 19:36 Doar un român se afla printre cele 24 de persoane care au fost eliberate de poliţia britanică duminică, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe. Acesta nu a solicitat, deocamdată, sprijin consular din partea autorităţilor române.
Peste 20 de persoane au fost eliberate duminică dintr-o tabără de nomazi din regiunea Berdfordshire, situată în nordul Londrei, unde erau ţinute captive pentru munci dificile. Printre cele 24 de persoane se numără 17 britanici, un român, doi ruşi şi trei polonezi, scrie ABC News. Aceştia aveau vârste cuprinse între 20-50 de ani.
"Angajatorii" le promiteau un cămin şi un loc de muncă stabil, însă ajungeau să fie deposedaţi de bunuri, raşi în cap şi puşi la munci grele şi inumane. "Una dintre persoanele eliberate din tabără a fost ţinută acolo timp de 15 ani, de atât de multă vreme încât a ajuns să îi pară un lucru normal modul în care lucrează", a explicat inspectorul Sean O'Neill.
Oamenii erau racolaţi din cantine ale săracilor sau adăposturi pentru oamenii străzilor. Erau vizaţi şi aceia care aveau probleme cu alcoolul, oameni vulnerabili, în stare să accepte orice. "Recrutorii" lor îi duceau în tabere şi îi obligau la munci grele, cu un program infernal care începea de la ora 5 dimineaţa. Erau obligaţi să doarmă în rulote şi barăci murdare.
Printre muncile la care erau supuşi se numără şi curăţarea molozului, cei care îi exploatau considerând că este mai ieftin decât să închirieze maşini, potrivit DailyMail.
"Li se promiteau câte 80 de lire pentru ziua de muncă, protecţie şi un loc unde să stea, însă ajungeau într-un fel de lagăr unde erau raşi în cap şi puşi să doarmă în staulele cailor, rulote vechi sau chiar cuşti pentru câini", a mai adăugat O'Neill.
În astfel de barăci erau înghesuiţi "sclavii" secolului 21.
Poliţia a dat de urma acestei bande după ce unii