Bernhard Riemann s-a născut la 17 septembrie 1826 și a murit la 20 iulie 1866. A trăit, așadar, numai patruzeci de ani, nici aceștia întregi. Din ei, matematică a făcut, cu larghețe, douăzeci: deși își uimise încă din școală profesorii prin capacitatea de calcul și raționament, la nouăsprezece ani a început să studieze filologia și teologia; abia după un an a acceptat tatăl lui să-l lase să studieze matematica. Și cu toate acestea, Riemann este, fără nici o îndoială, cel mai important matematician al epocii sale. Opera sa publicată ocupă abia un volum, dar contribuțiile sale au fost decisive în mai multe domenii ale matematicii. Astăzi, este imposibil să deschidem o revistă de matematică și să nu întîlnim, măcar o dată, numele lui. Vorbim despre integrale Riemann (este motivul pentru care numele acesta ar trebui să fie cunoscut oricui a terminat un liceu), despre suprafețe Riemann, despre spații Riemann etc. Numele său se leagă de domenii precum teoria măsurii, geometria algebrică și complexă, geometria diferențială, teoria numerelor. În această disciplină, de exemplu, a rămas încă și azi nedemonstrată așa-numita „ipoteză a lui Riemann“ despre distribuția zerourilor unei anumite funcții, numite zeta. Acum cîțiva ani, Fundația Clay a oferit un premiu de un milion de dolari pentru rezolvarea, pozitivă sau negativă, a ipotezei lui Riemann. Premiul încă nu a putut fi decernat, dar problema polarizează interesul unui număr enorm de matematicieni și către rezolvarea ei converg cercetări din cele mai variate domenii. În 1854, Riemann își trecea abilitarea cu o lucrare despre ipotezele care stau la baza geometriei. A fost actul de naștere a ceea ce azi se numește geometria riemanniană (neeuclidiană). Ideea lui a fost surprinzător de simplă și, în același timp, șocantă. Dirichlet, care a asistat la prezentare, povestește că, în afară de el și de Gauss, profesorul lui R