Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iată cât câştigă Chivu la Inter şi de ce nu mai vine la naţională!

Publicat in Adevarul, sâmbătă 17 septembrie 2011 ·

Fundaşul român, Cristi Chivu, s-a retras din naţionala antrenată pe atunci de Răzvan Lucescu în luna mai, înaintea partidei cu Bosnia, pierdute cu 1-2 de România.

Unul dintre motivele serioase pe care le-ar fi putut lua în calcul în momentul retragerii se numără şi salariul său incredibil de la Inter. În vîrstă de 30 de ani, reşiţeanul a preferat să se concentreze mai mult pe evoluţia pentru echipa de club. Italienii au fost extrem de nemulţumiţi de-a lungul timpului din cauza accidentărilor cu care fotbalistul revenea de la reunirile naţionalei şi i-au dat de înţeles că ar fi mai bine să îşi îndrepte atenţia către Inter.

Într-un clasament al salariilor din Serie A, făcut de Gazzetta dello Sport, jucătorul român ocupă prima poziţie pe postul pe care evoluează, fiind considerat cel mai bine plătit fundaş stînga, cu nu mai puţin de 3,5 milioane de euro pe sezon.

Cristi Chivu a reuşit să-i devaseze pe Taiwo (AC Milan - 1,8 milioane de euro), Fabio Grosso (Juventus - 1,5 milioane de euro) şi Luca Antonioni (AC Milan - 1,5 milioane de euro). Nici Ştefan Radu nu se află departe de Chivu, cu 1,3 milioane de euro cîştigate în fiecare sezon petrecut la SS Lazio, conform gsp.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO O mașină a intrat în mulțime la Los Angeles: zeci de oameni au fost răniți

HotNews acum 6 minute
Cel puțin 28 de oameni au fost răniți, după ce o mașină „neidentificată” a intrat în mulțime pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, unul dintre bulevardele emblematice ale metropolei americane, transmite CNN. Incidentul a avut loc în noaptea de

Salina Praid, în pragul colapsului. Ministrul Mediului: „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de rapid”

Mediafax acum 21 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că mina de la Praid este prea afectată ca să mai fie salvată. Situația este gravă, iar prăbușirea plafonului este sigură, susține aceasta. „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de r

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 44 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°