Pasajul Theodor Neş care traversează liniile ferate prin vecinătatea ANL din Bulevardul Ştefan cel Mare pentru a face legătură cu străzile din zona Oncea va fi redat traficului rutier începând de luni dimineaţă. Conform unui comunicat al municipalităţii podul va putea fi folosit începând cu 19 septembrie, ora zero, deşi lucrările de amenajare conexe construcţiei podului să se desfăşura în continuare.
Astfel, în intersecţia străzilor Ştefan cel Mare cu Theodor Neş, pe sensul de acces spre gară, Primăria va amenaja o bandă suplimentară destinată maşinilor care staţionează la semafor pentru a putea vira la stânga spre pasaj. Astfel, şoferii care circulă către staţia CFR vor avea în continuare la dispoziţie două benzi fluidizându-se astfel accesul în instersecţie.
Sub trafic feroviar
Conform comunicatului Primăriei reabilitarea pasajului au început la sfârşitul lunii mai cu demolarea structurii podului vechi, inclusiv partea metalică. Ulterior, lucrările de reabilitare au constat în turnarea fundaţiilor la pile, refacerea culeelor, montarea grinzilor longitudinale, turnarea stratului de beton şi a şapei de egalizare, realizarea hidro-izolaţiei şi a îmbrăcăminţii asfaltice.
Lucrările, adjudecate pentru 2,7 milioane lei fără TVA de firma Abed Nego, aparţinând unui şef din CFR, inginerul Marius Ionaşcu, coordonatoul Districtului 5 Linii, au fost executate pe baza unui program restricţionat, cu asigurarea circulaţiei trenurilor pe calea ferată.
Vechi de un secol
Podul iniţial peste calea ferată a fost construit în anul 1908. În anul 1995 a fost supus unei reparaţii capitale. Vechimea de peste 100 de ani a pasajului a determinat expertizarea repetată a lucrării după care, în lipsa unor măsuri concrete, treptat circulaţia pe pasaj a fost restricţionată. În prima etapă s-au impus restricţii de tonaj, după care în 2006, circulaţia pe pasaj a f