Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Finanţelor a participat la reuniunea informală a miniştrilor de finanţe din UE

Publicat in Bursa, luni 19 septembrie 2011 ·

La Wroclaw, Polonia, a avut loc, în perioada 16 - 17 septembrie, reuniunea informală a miniştrilor de finanţe din Uniunea Europeană (UE). Ţara noastră a fost reprezentată de către Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Finanţelor Publice.

În data de 16 septembrie, au fost discutate şi agreate la nivel de miniştri de finanţe ultimele aspecte rămase în discuţie în ceea ce priveşte pachetul guvernanţa economică a Uniunii Europene. Acest acord pe textul de compromis agreat cu Parlamentul European face posibilă adoptarea pachetului legislativ care cuprinde un număr de 6 propuneri: 5 regulamente şi o directivă. Propunerile vor fi agreate în mod formal în cadrul reuniunii Ecofin din 4 octombrie 2011. Ţara noastră a susţinut de la început acest pachet legislativ. Noile reguli vizează extinderea supravegherii politicilor fiscale la nivel UE, întărirea procedurii de deficit excesiv şi noi mecanisme de sancţionare a statelor care nu respectă regulile, identificarea situaţiilor de dezechilibre macroeconomice pe baza unui sistem de indicatori - tablou de bord.

În continuare au avut loc discuţii privind situaţia economică actuală la nivel UE şi global, precum şi situaţia datoriei publice la nivel UE. Statele membre ale UE au discutat aceste aspecte inclusiv cu David Lipton, director adjunct FMI şi cu Timothy Geither, trezorierul american. Au fost subliniate încetinirea creşterii economice la nivel european în contextul economic actual dificil şi al crizei datoriilor suverane, precum şi importanţa orientării cheltuielilor spre investiţii. Discuţii privind prognoza de creştere economică pentru România va fi discutată în cadrul misiunii comune a FMI şi Comisiei Europene care va avea loc în luna octombrie.

În data de 17 septembrie s-au discutat aspecte privind stabilitatea financiară la nivel UE, rezultatele testelor de stress în sectorul bancar, precum şi stadiul iniţiativ

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procurorii anticorupţie au cerut AEP listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S România pentru alegerile europarlamentare

News.ro acum o ora
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat, vineri, Autorităţii Electorale Permanente (AEP) listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S. România pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024.

Amenzi de peste 4,2 milioane de lei, date de ANSVSA după trei zile de controale în supermarketuri şi hipermarketuri

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au dat, după trei zile de controale la supermarketuri şi hipermarketuri, amenzi în valoare de peste 4,2 milioane de lei, constatând nereguli precum depo

LIVE Naționala României își află ACUM adversarii din preliminariile CM 2026! Toate informațiile de la Zurich

Gazeta Sporturilor acum o ora
Încep din nou emoțiile pentru echipa națională a României! De această dată își află adversarii din preliminariile CM 2026. Tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale 2026 are loc ACUM, la Zurich, liveTEXT pe GSP.ro, la TV pe Antena 1 și va f

Cu cât a crescut datoria externă totală a României în primele 10 luni din an, faţă de decembrie 2023

Mediafax acum o ora
Din suma totală, datoria externă a administraţiei publice a fost de 91,4 miliarde euro, cu aproape 19% peste nivelul din decembrie 2023. Soldul deţinut de societăţile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală, a fost de 13 miliarde euro, nivel

Centristul François Bayrou, un aliat al lui Emmanuel Macron, a fost numit prim-ministru al Franţei

News.ro acum 10 minute
François Bayrou, un vechi politician de centru şi un aliat al preşedintelui Emmanuel Macron, a fost numit vineri în funcţia de prim-ministru al Franţei, după ce votul istoric de neîncredere de săptămâna trecută a pus capăt coaliţiei minoritare de sc

Kremlinul îl laudă pe Trump pentru că a criticat loviturile ucrainene în Rusia

News.ro acum o ora
Kremlinul a lăudat vineri criticile preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, cu privire la atacurile ucrainene cu rachete americane asupra teritoriului Rusiei şi a spus că poziţia lui este în deplină concordanţă cu cea a Moscovei, relatează Reuters.

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion / Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

HotNews acum 4 ore
În săptămâna dinainte de Crăciun, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei din calendar în toată ţara, însă în ultima săptămână a anului valorile termice se vor situa în jurul celor normale, ușor mai scăzute la munte, anunță

Percheziții la firma prin care s-au făcut plăți către influencerii care l-au promovat pe Călin Georgescu

Ziua Constanta acum 53 minute
Percheziții la firma prin care au fost făcute recrutări și plăți către influenceri pentru campania în favoarea lui Călin Georgescu la primul tur al alegerilor prezidențiale. Se face referire la platforma FameUp pe care se postează anunțuri de promo

Grindeanu: Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai un candidat unic la alegerile prezidenţiale/ Nu vrei candidat unic, nu faci parte din coaliţie/ Niciunul dintre cei patru preşedinţi de partid nu trebuie să fie candidat unic

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că partidele care vor să fie la guvernare în viitoarea coaliţie trebuie să susţină un candidat unic la alegerile prezidenţiale şi a precizat că cine nu doreşte acest lucru nu ar trebui să facă part

România și Olanda extind colaborarea la Centrul F-16 de la Fetești. Ce a anunțat ministrul Apărării

Ziare.com acum 3 ore
Miniştrii Apărării din România şi Olanda, Angel Tîlvăr şi Ruben Brekelmans, au semnat, la Haga, o scrisoare de intenţie care prevede extinderea colaborării în cadrul Centrului de instruire F-16 din România. Centrul de instruire F-16 este în incinta

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/1°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°