Un colier expus în cadrul unei expoziţii organizate în Copenhaga a dispărut ca prin minune. Piesa este preţioasă şi pentru istoria ei. Îi aparţine unei supravieţuitoare din naufragiul vasului Titanic. Poliţia care investighează furtul a spus că se oferă o recompensă în valoare de 1.000 de euro pentru colierul asigurat cu suma de 14.000 de euro, notează BBC.
Bijuteria i-a aparţinut unei pasagere de la clasa I, Eleanor Widener, femeia făcând parte din una dintre cele mai bogate familii aflate la bordul vasului scufundat în 1912.
"Vitrina nu a fost spartă şi nici alarma nu a pornit. Este foarte ruşinos că s-a întâmplat aşa ceva", a explicat un purtător de cuvânt al companiei care a organizat expoziţia. "Este o bijuterie foarte importantă. Astfel de piese spun poveştile celor care s-au aflat la bordul vasului", a explicat Luis Ferreriro, organizatorul expoziţia. Ferreiro crede că bijuteria este mult prea cunoscută pentru a putea fi vândută fără să atragă atenţia cuiva.
Un colier expus în cadrul unei expoziţii organizate în Copenhaga a dispărut ca prin minune. Piesa este preţioasă şi pentru istoria ei. Îi aparţine unei supravieţuitoare din naufragiul vasului Titanic. Poliţia care investighează furtul a spus că se oferă o recompensă în valoare de 1.000 de euro pentru colierul asigurat cu suma de 14.000 de euro, notează BBC.
Bijuteria i-a aparţinut unei pasagere de la clasa I, Eleanor Widener, femeia făcând parte din una dintre cele mai bogate familii aflate la bordul vasului scufundat în 1912.
"Vitrina nu a fost spartă şi nici alarma nu a pornit. Este foarte ruşinos că s-a întâmplat aşa ceva", a explicat un purtător de cuvânt al companiei care a organizat expoziţia. "Este o bijuterie foarte importantă. Astfel de piese spun poveştile celor care s-au aflat la bordul vasului", a explicat Luis Ferreriro, organizatorul expoziţia. Ferreiro crede că