Doi tineri cercetaţi pentru fraude informatice au izbit cu maşina proprie portierele automobilului în care se afla un rival. Au dat lovituri de berbece până au făcut-o praf. Sursa: Nicoleta EneSursa: Nicoleta Ene
1 /.
Răzbunare între hackerii din Râmnicu Vâlcea. În jurei orei 5.00, doi indivizi cercetaţi în mai multe dosare pentru agresiune și fraude informatice, au intrat intenționat cu un Audi S4 într-un Mercedes CLS 350 parcată regulamentar pe o stradă în cartierul Ostroveni din Râmnicu Vâlcea.
Loviturile, şase la număr, au fost atat de puternice încât mașina lovită a fost pur și simplu urcată pe trotuar, iar ușile au fost înfundate. “Maşina era nouă, avea doar 400 de km la bord, iar dauna cred că este totală”, suţine Marius Alin Mândruţă, proprietarul maşinii.
Agresorii, Marian Mădălin Rafa şi Radu Dumitru Niculescu Ungureanu, au spart apoi parbrizul cu mânerul unui cuțit și strigau la proprietarul mașinii să coboare. Scandalul provocat a atras atenția vecinilor care au sunat la 112. Poliţia i-a reținut pe cei doi agresori și continuă cercetările.
„Şoferul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice iar lui Ungureanu i s-a întocmit dosar penal pentru amenințarea cu un cuțit în spațiul public și riscă închisoare de la trei luni la doi ani sau amendă penală”, susţine Cristina Hănulescu, purtător de cuvânt IPJ Vâlcea.
Proprietarul mașinii avariate susține că a mai avut probleme cu cei doi agresori în urmă cu trei ani și jumătate când a fost tăiat cu cuţitul şi bătut atât de rău încât a avut nevoie de 165 de zile de îngrijiri medicale. “Atunci am fost linşat în centrul oraşului de cei doi doar pentru că am sărit să îmi apăr un prieten bătut de ei”, spune Marius Alin Mândruţă. Victima este, la rândul său, cercetată în acelaşi gen de infracţiuni informatice - tranzacţii on-line fictive.