\"Ascultă-i sufletul!\" – acesta este îndemnul lansat astăzi de organizaţia \"Salvaţi Copiii\" în cadrul unei campanii de educare şi sensibilizare care îşi propune să descurajeze violenţa ca metodă de educare şi disciplinare a copiilor, aducând în prim plan efectele negative ale acestora. Sursa: Salvati Copiii
Având ca public ţintă părinţii, cadrele didactice, personalul medical şi autorităţile de protecţie a copilului, campania "Salvaţi Copiii" promovează educarea prin mijloace pozitive, non-violente, şi respectarea nevoilor emoţionale ale copiilor.
Violență fizică, emoțională, exploatare și neglijare
Potrivit Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, un număr de 2.893 de copii români au fost victime ale abuzului în primele trei luni ale anului 2011. Dintre acestea, 2.679 de cazuri au avut loc în sânul familiei. Cele mai multe cazuri de violenţă fizică, emoţională, exploatare sau neglijare au auvt loc în mediul rural, 1.551 de cazuri, spre deosebire de 1.342 de cazuri îm mediul urban.
Copiii între 10 și 13 ani sunt cel mai adesea agresați (682 de cazuri), dar și cei între 3 și 6 ani (609 cazuri în primele trei luni ale anului 2011).
”Cele mai multe abuzuri se petrec în familie. Cele mai multe au loc în medicul rural (exploatare, neglijare). Cele mai multe cazuri de abuz țin de neglijarea copiilor de către adulții care îi au în grijă. 10-13 ani este cea mai vulnerabilă vârstă”, potrivit datelor centralizate de Direcția Generală de Protecția Copilului.
Copiii bătuţi de azi, agresorii de mânie
"Este important ca adulţii să ştie că, pe lângă nevoile de bază, copilul are emoţii, trăiri pe care poate nu ştie întodeauna să le exprime, iar sensibilitatea lui trebuie tratată cu atenţie pentru a evita o dezvoltare psiho-emoţională defectuoasă ", a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedintele executiv al organizaţiei