Redesenarea centrului Capitalei a fost lansată oficial: Planul Integrat de Dezvoltare Urbană a Bucureştiului a intrat, miercuri, în discuţie publică. Strategia de schimbare a centrului Capitalei cuprinde 39 de proiecte care vizează recuperarea identităţii urbane şi a zonei centrale de la sud de Dâmboviţa, sisteme integrate de parcări, regenerarea urbană a cartierelor tradiţionale degradate şi dinamizarea activităţilor economice.
Ar putea fi construite noi poduri peste Dâmboviţa, sute de locuri de parcare, şase kilometri de trasee pietonale, piaţete publice şi scuaruri şi vor fi reabilitate din punct de vedere urbanistic pieţele Universităţii, Unirii, Constituţiei şi Palatului.
"După un an şi jumătate de studii, după o licitaţie cu un juriu deosebit, mă refer la partea de profesionişti, de la Universitate până la cei mai reprezentativi arhitecţi români şi străini, am ajuns la acest Plan de Dezvoltare Integrată a oraşului. În principal este vorba despre centrul Bucureştiului, care din acest moment a intrat în discuţie publică, nu ca să ne aflăm în treabă, ci ca să-l îmbunătăţim după care-l vom prezenta Consiliului General şi odată aprobat vom începe, în funcţie de dimensiunile financiare a fiecărui proiect. Valoarea totală a proiectului, tot ce înseamnă centrul Bucureştiului, se ridică la aproape 200 de milioane de euro", a declarat primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. El a promis că toate proiectele vor fi finalizate în maximum doi ani.
Şapte noi parcări în centrul Capitalei
Printre proiectele Planului Integrat de Dezvoltare Urbanistică se numără şi cele referitoare la construcţia de noi parcări. Acestea vor avea o capacitate de maximum 500 de locuri şi se vor construi în apropierea nodurilor de transport în comun şi a străzilor destinate circulaţiei pietonale şi bicicliştilor. Parcările vor fi subterane şi se vor construi la Sa