Reprezentanţii confederaţiilor patronale au propus, ieri, ministrului Muncii, Sulfina Barbu, introducerea unui salariu minim pe oră şi a unei prime în cazul salariilor sub 1.000 de lei, pentru care să se plătească doar CAS.
"Cele două propuneri se referă la introducerea unui salariu minim pe oră care să înlocuiască salariul minim pe economie şi a cărui valoare ar fi în prezent la aproximativ patru lei şi introducerea unor prime cuprinse între 100 şi 300 de lei care să fie acordate salariaţilor din privat ce au venituri sub 1.000 de lei, pentru a creşte puterea de cumpărare a acestora. Patronatele au precizat că pentru această primă urma ca angajatorul să plătească doar CAS", a declarat Florian Costache, preşedintele Consiliului Economic şi Social (CES), după discuţiile de la Ministerul Muncii cu reprezentanţii patronatelor.
Sindicaliştii nu susţin însă propunerile patronatelor. "Introducerea salariului minim pe oră înseamnă majorarea profitului patronilor şi un risc privind exploatarea lucrătorilor", a explicat preşedintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu (foto). Liderul sindical a precizat că reprezentanţii patronatelor care au făcut această propunere privind introducerea salariului minim pe oră nu cunosc legea şi că, de fapt, prin această propunere ei nu urmăresc decât să-şi majoreze şi mai mult profitul. "O astfel de măsură va aduce la disperare nişte oameni. Există riscul exploatării salariaţilor", a susţinut Hossu.
Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), a criticat propunerea patronatelor privind introducerea primelor în sectorul privat pentru salariile mai mici de 1.000 de lei, precizând că în acest fel angajatorii nu fac altceva decât să încerce să găsească soluţii pentru fidelizarea salariaţilor. Acesta a mai spus că salariul minim din România ar trebui să fie legat de coşul mi