Grădiniţa din Satchinez închisă lunile trecute din cauza acumulărilor de gaze va funcţiona din nou - este decizia luată în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, care a avut loc la Prefectura Timiş. În paralel, se caută soluţii pentru captarea gazelor din subteran.
La şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă condusă de prefectul Mircea Băcală au participat, ca invitaţi, reprezentanţi ai E.ON şi OMV Petrom. Având în vedere faptul că gazele din cauza cărora a fost închisă grădiniţa încă din iarna acestui an nu provin nici de la conductele E.ON , nici de la exploatările OMV Petrom, reprezentanţii acestor companii nu au putut să ofere un răspuns avizat la întrebarea dacă aceste sunt un real pericol (fie prin producerea unei explozii, fie prin inhalarea lor), respectiv dacă grădiniţa va putea funcţiona.
În final, s-a decis să se constituie, prin Ordin de prefect, o comisie din care să facă parte specialişti ai instituţiilor cu competenţă în domeniu care să găsească o soluţie pentru captarea acestor gaze din subteran (prin forarea unor puţuri, dacă este posibil). Totodată, se va solicita Universităţii de Petrol şi Gaze Ploieşti să realizeze un studiu în zona Satchinez, pentru a se stabili cu exactitate de unde provin gazele şi dacă acestea pot, prin acumularea lor, să prezinte pericol.
Având în vedere faptul că se aşteaptă rezultatele de la comisia constituită prin Ordin de prefect şi cele de Universitatea de Petrol şi Gaze Ploieşti în termen de o lună, s-a decis ca, în această perioadă, grădiniţa să funcţioneze, însă numai cu respectarea strictă a unor condiţii. Astfel, Primăria Satchinez a achiziţionat un aparat ultraperformant de măsurare a concentraţiilor de gaze, care va monitoriza, din oră în oră, aerul din încăperi. În cazul în care se va depista o emanaţie de gaze, se va închide, imediat, grădiniţa. În cazul în care