Mulţi oameni nu merită să călătorească. Îşi fac bagajele, consultă hărţi, ajung în locuri îndepărtate, dar nu văd nimic din ce ar trebui să vadă şi nu înţeleg nimic din ce ar trebui să înţeleagă.

Din relatările lor poţi să afli cât costă un şniţel la Viena sau ce fel de ceai se bea la Tokyo. Bineînţeles, este dreptul lor să se ducă unde vor (învârtindu-se – aşa se spunea în copilăria mea, în semn de desolidarizare, „du-te învârtindu-te!”), dar şi dreptul meu să constat sterilitatea unor asemenea călătorii.

Cu atât mai mult mă bucur să aflu că se mai înregistrează, din când în când, şi călătorii relevante din punct de vedere cultural, cum sunt acelea întreprinse în ultimii ani de Daniela Zeca-Buzura în ţări din Orient. Din incursiunile ei în Tunisia, Emiratele Arabe Unite şi, recent, Iran, talentata şi curajoasa scriitoare s-a întors cu o „pradă” bogată. Romanele Istoria romanţată a unui safari şi Demonii vântului au intrat deja în istoria recentă a literaturii române ca romane foarte bune, nu doar exotice. Urmează, îl aşteptăm cu nerăbdare, unul inspirat de călătoria în Persia. Până la apariţia lui, Daniela Zeca-Buzura ne satisface şi în acelaşi timp ne aţâţă curiozitatea oferindu-ne un album realizat în colaborare cu soţul ei (iată, mai colaborează şi soţii!), un as al artei fotografice, Mihai-Adrian Buzura.

Comentariile ei şi fotografiile lui se completează reciproc, fă- cându-ne să intrăm în atmosfera lumii persane fără preliminarii. Răsfoind albumul (de o calitate tehnico-editorială ireproşabilă), începem să visăm cu ochii deschişi. Totul este să avem libertatea sufletească necesară ca să nu ratăm întâlnirea cu o lume atât de diferită de a noastră. „Prima, cea mai simplă, dar şi cea mai gravă eroare – ne previne Daniela Zeca-Buzura – e să judeci Iranul după coduri europene.”

Autoarea este conştientă de ascendentul ei asupra celor care