După ce l-a propulsat pe \"Baci\" în Comisia de Disciplină a UEFA, \"Naşul\" a scăpat de singurul contracandidat serios la funcţia de preşedinte al FRF. Sursa: CODRIN PRISECARU
Decizia preşedintelui FRF Mircea Sandu de a-l propune pe Gică Popescu pentru funcţia de membru al Comisiei de Disciplină a UEFA (unde "Baciul" a fost validat de conducerea acestui for) a surprins pe toată lumea, în condiţiile în care fostul fundaş al naţionalei României era privit drept contracandidatul cel mai serios al "Naşului" la şefia federaţiei.
La fel de surprinzătoare a fost şi decizia lui Popescu de a accepta acest post, ţinând cont de faptul că relaţiile dintre el şi preşedintele FRF nu au fost tocmai cordiale.
"A făcut o mutare genială"
Mircea Sandu pare să fi dat o adevărată lovitură prin propulsarea lui Gică Popescu în Comisia de Disciplină a UEFA. Astfel, actualul şef de la Casa Fotbalului a scăpat de singurul adversar care i-ar fi putut ameninţa serios funcţia de preşedinte al FRF la viitoarele alegeri, programate în 2015. Această variantă este împărtăşită şi de fostul preşedinte al Stelei Marcel Puşcaş, unul dintre adversarii declaraţi ai "Naşului".
"Mircea Sandu a făcut o mutare genială, din toate punctele de vedere. În sfârşit, preşedintele FRF a devenit mai înţelept. Acolo este locul unor glorii precum Gică Popescu şi Hagi. Nu cred că, la viitoarele alegeri, Mircea Sandu va avea emoţii în a obţine un nou mandat de preşedinte al FRF. Nu s-a născut încă omul care să-l dea jos din acest post", a declarat Marcel Puşcaş ieri, pentru EVZ.
Din 1990, de când a ajuns în fruntea federaţiei, şi până în prezent, "Naşul" a avut o singură dată emoţii în a-şi păstra postul.
În 2005, Sandu l-a avut contracandidat pe Gică Popescu, iar lupta dintre ei a fost una foarte strânsă, actualul preşedinte reuşind să obţină un nou mandat după ce a reuşit să-i atr