Actualul manager al Seviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor, dr. George Gălbineanu, şi fosta şefă a SAJ, dr. Daniela Petrişor, sunt singurii candidaţi pentru şefia instituţiei, potrivit siteului Ministerului Sănătăţii.
Concursul se desfăşoară în perioada 27 septembrie - 7 octombrie. Marţi, de la ora 12, la sediul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică, Management Sanitar şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, va avea loc testul grilă de verificare a cunoştinţelor, care are caracter eliminatoriu, iar apoi, în perioada următoare, candidaţii îşi vor susţine în faţa proiectul de management şi vor participa la interviul de selecţie.
Concursul se desfăşoară la nivel naţional, iar în total, pentru serviciiile din toată ţara, s-au înscris 48 de candidaţi. Dintre bihoreni, Gălbineanu este considerat favoritul numărul unu pentru ocuparea funcţiei de şef al Ambulanţei Bihorene.
După cum se ştie, concursul pentru ocuparea funcţiei de manager al SAJ Bihor a stârnit numeroase controverse, încă din vară, după ce pe 20 iunie, şefa de atunci a serviciului, Daniela Petrişor, era demisă subit de conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, pentru "management defectuos", în urma unor controale fulger ale DSP şi ale Ministerului Sănătăţii. Locul ei a fost luat de dr. George Gălbineanu, apropiat al PDL şi al şefului Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, dr. Marius Pîrcioagă.
Încă de atunci se zvonea că Gălbineanu era pus în funcţie nu doar pentru a se familiariza cu problemele de management ale SAJ Bihor, în vederea pregătirii acestui concurs pe post, cât mai ales pentru a-i face unele servicii şefului DSP. De altfel, la scurt timp după numire, managerul Gălbineanu o angaja, dubios, pe fiica şefului DSP la Ambulanţă, pe un post de care nu era nevoie.
În plus, în urmă cu două săptămâni BIHOREANUL a dovedit şi că acesta a facilitat măsluirea licitaţiei