Update
Preţul de vânzare al tabletei Kindle Fire este chiar mai mic decât cel estimat - 199 de dolari, însă produsul este disponibil, deocamdată, numai în Statele Unite, pe baza de precomandă. Pe de altă parte, în afara lipsei camerei foto, tableta Amazon nu are nici funcţionalitate 3G (şi nici nu a fost anunşat un model cu 3G), ceea ce îi reduce semnificativ din atractivitate. Amazon a lansat şi noi modele de Kindle e-reader, cel mai ieftin costând doar 79 de dolari (acesta este si singurul disponibil pentru România), iar cel mai scump 149 de dolari, având touchscreen şi 3G.
Ştirea iniţială
Gigantul comerţului electronic Amazon.com lansează, azi, tableta PC Kindle Fire, despre care analiştii susţin că va fi singurul competitor serios la celor de la Apple, respectiv al Ipad-ului.
Bombardaţi cu întrebări de ziarişti, cei de la Amazon păstrează tăcerea până în ultima clipă, refuzând a da indicii suplimentare cu privire la noul produs.
Ce se ştie sigur este că tableta Kindle Fire va fi produsă de firma taiwaneză Quanta Computer. Se mai dă ca sigură informaţia că modelul lansat azi va avea doar 7 inchi (cu 3 inchi mai mic decât Ipad) şi că nu va avea cameră foto, dar preţul va fi unul spectaculos de mic: doar 250 de dolari.
Un sondaj realizat printre americani a relevat că 60 la sută dintre cei interesaţi de tabletele PC ar prefera Kindle Fire la un preţ de 250 de dolari şi doar 21 la sută ar alege Ipad 2, la un preţ mediu de 599 de dolari (499 de dolari fiind preţul de pornire - pentru modelul fără 3G şi cu 16 Gb).
Kindle este de mai mulţi ani un produs best-seller al celor de la Amazon. Însă, până în prezent, a fost vorba doar de cărţi electronice (E-reader). Diferenţa majoră între un e-reader şi o tabletă PC este ecranul. În cazul E-reader se foloseşte tehnologia E-ink (cerneală electronică). Aceasta necesită o sursă de i