Oţelul de plastilină M-a dojenit cineva pe blog că n-am scris imediat despre meciul dintre Oţelul şi Benfica. Zău aşa, ce să fi scris din moment ce formaţia portugheză, altfel fără nici un portughez în garnitura de start!, a dominat cu autoritate partida cap-coadă?! Deşi a învins cu 1-0, ar fi meritat, conform fişei tehnice, să cîştige mai clar, mai confortabil. Într-adevăr, Galaţiul a ratat în minutul 90 două ocazii imense prin Frunză şi prin Perendija, dar un eventual scor egal ar fi fost incorect. I-ar fi nedreptăţit pe lusitani.
Campioana României invocă scuza lipsei cîtorva titulari: Sălăgeanu suspendat, Rîpă, C. Ilie şi Paraschiv indisponibili, ultimul probabil “accidentat” la pasa cu călcîiul din întîlnirea cu Mioveni! Dincolo de absenţele amintite, care au afectat cu precădere banda stîngă, Oţelul a apărut ca o echipă fricoasă, parcă speriată de bombe! Permanent cu capul în pămînt, a abordat confruntarea cu sentimentul că e dinainte bătută!
Dorinel reclama că n-are jucători curajoşi. Tocmai pentru că el ştia cel mai bine cum stau lucrurile, ar fi trebuit să lucreze în special la moralul băieţilor. Numai luptînd ca leii, transpirînd abundent, gălăţenii ar fi putut compensa handicapul de valoare individuală şi colectivă. N-au făcut-o, dar şi mai trist e că au lăsat impresia că nici nu şi-au propus!
În condiţiile în care cota de piaţă a Benficăi o depăşeşte de 10 ori pe cea a Oţelului, iar bugetul şi mai tare, veţi spune că eşecul de marţi seara era anticipabil. Că s-a întîmplat ce era normal să se întîmple deoarece, oricît s-ar fi străduit, elevii lui Dorinel tot ar fi pierdut. Să zicem că da. Mai departe însă, contează şi maniera în care pierzi, iar Oţelul a cedat aproape fără să opună rezistenţă. Îmi cer iertare, dar n-a murit frumos!
După înfrîngerea suferită la Basel şi surprinzătorul 3-3 consemnat pe Old Trafford, posibilităţile Oţ
