RĂNIT. Francisco Gabriel Pascu a fost internat cu o tăietură adâncă la piciorConflictul din strada Ţepeş Vodă, în urma căruia mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, ascunde în spatele său mai multe răfuieli.
Rănit la picior cu o sabie care i-a retezat tendonul, Francisco Gabriel Pascu, în vârstă de 19 ani, ne-a povestit cum s-a ajuns la acest conflict.
"Problema durează de aproximativ trei luni, când eu m-am certat cu Alexandru Stoica, într-un restaurant. Atunci, el mi-a reproşat că am luat telecomanda şi am schimbat programul, deşi el se uita la televizor. Acesta este adevăratul motiv şi nu o datorie de 400.000 de euro, aşa cum s-a vehiculat. O lună şi jumătate mai târziu, acelaşi Alexandru Stoica a fost implicat într-un conflict la clubul Player, unde a fost bătut. Atunci, tatăl său, Dacian, a dat vina pe noi, însă nu am avut nicio legătură", ne-a declarat Pascu.
Tânărul susţine că au urmat mai multe răzbunări. "Ne-au incendiat un BMW X6 şi ne-au aruncat în curte o sticlă incendiată", a mai spus tânărul.
Acesta a mai afirmat că, la momentul încăierării de pe strada Ţepeş Vodă, "Dacian" a dat primul, lovindu-l pe unchiul său cu patul unui pistol cu bile. Imediat după aceea, în sprijinul atacatorului ar fi apărut încă douăzeci de persoane, înarmate cu săbii, pistoale, bastoane telescopice şi bâte.
RĂNIT. Francisco Gabriel Pascu a fost internat cu o tăietură adâncă la piciorConflictul din strada Ţepeş Vodă, în urma căruia mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, ascunde în spatele său mai multe răfuieli.
Rănit la picior cu o sabie care i-a retezat tendonul, Francisco Gabriel Pascu, în vârstă de 19 ani, ne-a povestit cum s-a ajuns la acest conflict.
"Problema durează de aproximativ trei luni, când eu m-am certat cu Alexandru Stoica, într-un restaurant. Atunci, el mi-a reproşat că a