Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investiţie de 700.000 de euro. S-a lansat licitaţia pentru lărgirea Pasajului Hervil

Publicat in Adevarul, sâmbătă 1 octombrie 2011 ·

Lucrările pentru unul din cele mai importante noduri rutiere din Râmnic vor începe în două luni. Edilii speră la găsirea unor soluţii tehnice care să permită maşinilor de intervenţie ale SMURD şi ambulanţelor să poată trece pe sub pasaj.

Cel mai vechi pasaj rutier, construit sub nivelul căii ferate din Râmnicu Vâlcea va fi modernizat cu peste 750.000 de euro. Obiectivul rutier a fost construit acum 100 de ani, odată cu calea ferată ce trece prin municipiu, iar de atunci nu a mai beneficiat de lucrări capitale. Autorităţile din oraş au obţinut o finanţare prin intermediul Programului Operaţional Regional 2007 - 2013 pentru această lucrare. „Lărgirea Pasajului Hervil face parte din portofoliul de proiecte inclus în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, alături de alte lucrări de infrastructură. Cu banii obţinuţi vom face în aşa fel încât acest pasaj să permită trecerea unui număr mai mare de maşini. Proiectul mai presupune şi găsirea unei soluţii tehnice prin care maşinile de intervenţie ale SMURD şi ambulanţele să aibă acces prin acest pasaj. Mă refer la înălţimea maximă a lucrării", spune primarul Romeo Rădulescu. Potrivit acestuia, lucrările propriu-zise vor începe în următoarele două luni, după finalizarea procedurilor de licitaţie publică, lansate în urmă cu câteva zil. Reconstrucţia pasajului Hervil va dura, potrivit proiectului, un an de la data semnării contractului de finanţare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PSD dezminte afirmațiile USR: „Marcel Ciolacu este la numai 300 de voturi faţă de Elena Lasconi”

Libertatea acum o ora
Lucian Romaşcanu, unul dintre comunicatorii PSD și un apropiat al președintelui demisionar Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă 30 noiembrie, că afirmaţiile prim-vicepreşedintelui USR, Dominic Fritz, privind renumărătoarea voturilor primului la prezid

UPDATE - ALEGERI PARLAMENTARE 2024 – Peste 109.000 de persoane au votat, până la ora 18.00, în secţiile din străinătate/ În Germania, Italia şi Marea Britanie, numărul votanţilor a trecut de 17.000/ PREZENŢA în timp real

News.ro acum 17 minute
Peste 109.000 de persoane au votat la secţiile din străinătate pentru alegerile parlamentare, până la ora 18.00. Pe primele locuri în ceea ce priveşte numărul de voturi rămân Germania, Italia şi Marea Britanie, cu peste 17.000, în timp ce Republica

Caraş-Severin: USR şi AUR au refuzat să semneze procesele verbale pentru renumărarea voturilor

Mediafax acum 30 minute
„Procesele-verbale de renumărare au fost semnate de către membrii Biroului Electoral Judeţean nr. 11 Caraş-Severin, cu excepţia celor de la USR şi AUR”, se arată în comunicat. Potrivit BEJ Caraş-Severin, cele două partide „au motivat refuzul prin fa

O femeie și un bărbat, surprinși de o avalanşă la Bâlea Lac! (FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
O femeie şi un bărbat au fost surprinşi, sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de o avalanşă în Munţii Făgăraş, zona Bâlea Lac. Cele două persoane, o femeie de 49 de ani și un bărbat, erau echipate pentru iarnă, însă avalanșa i-a adus și aruncat peste stânci

Vlad Gheorghe anunță că a depus o plângere penală împotriva judecătorilor CCR din cauza amânării validării alegerilor prezidențiale: „Politrucii de la CCR nu au niciun temei pentru decizia lor de renumărare”

HotNews acum 3 ore
Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, lider al partidului DREPT, a anunțat sâmbătă că a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva judecătorilor de la Curtea Constituţională din cauza amânării validării rezultatului alegerilor prezidenți

USR spune că diferența dintre Lasconi și Ciolacu s-a mărit în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secții

HotNews acum 2 ore
Diferența între Elena Lasconi și Marcel Ciolacu s-a mărit cu peste 1.700 de voturi în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secțiile de votare, transmite USR. Partidul spune că are aceste informații de la reprezentanții din birourile e

VIDEO Avertisment al Salvamont: Vreme rea la Cota 2000. Recomandăm retragerea imediată către Sinaia cu transportul pe cablu, nu pe schiuri

HotNews acum o ora
Salvamontiştii din Sinaia au avertizat, sâmbătă după-amiază, că la Cota 2000 vremea este rea, vizibilitatea fiind scăzută din cauza ceţii şi se semnalează ploaie îngheţată. Astfel, turiştii sunt sfătuiţi să înceapă coborârea spre Sinaia cu transport

Președintele AEP: Până duminică dimineață, toate voturile din țară vor fi renumărate

Gandul acum 2 ore
Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunțat sâmbătă, la Antena 3 CNN, că renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale a fost finalizată în peste jumătate dintre județele din România. El a adăugat că „pâ

Președintele AEP: „Nu s-a remarcat nicio modificare a ordinii candidaților”. Cum decurge procesul de renumărare a voturilor la alegerile prezidențiale

HotNews acum o ora
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a afirmat că, până acum, nu s-a modificat ordinea candidaților din primul tur al alegerilor prezidențiale, în condițiile în care mai sunt de numărat voturi din două sau trei județe,

BEC Activitatea de renumărare şi reverificare a buletinelor de vot nu s-a finalizat în toate birourile electorale implicate

Ziua Constanta acum 7 minute
Având în vedere informaţiile apărute in spaţiul public privind procesul de renumărare şi reverificare a tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile pentru Preşedintele României din data de 24 noiembrie

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

8°/9°
mar.

7°/8°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/9°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°