Ce este de făcut dacă în momentul în care toate afacerile par că merg ca pe roate, te-ai putea trezi că e prea târziu să să mai poţi intra în spaţiul virtual fiindcă toate site-urile sunt luate?, se întreabă jurnaliştii de la BBC.
De la începutul lunii ianuarie 2012 vor fi deschise alte aplicaţii pentru o nouă clasă de gTLD (domenii de nivel superior) potrivit unui anunţ făcut în iunie de cei de la Icann, comitetul care controlează modul în care sunt folosite domeniile de internet. Astfel, sufixele folosite pentru adresele web vor fi mult mai multe decât cele 22 din prezent (.com, .net, etc.).
Părţile interesate se pot înscrie pentru a înregistra un domeniu, fie să îl ţină pentru ei, fie să fie trecut în registrul de vânzări în domenii precum .car sau .bank. Sufixele nu trebuie să fie scrise cu litere latine, ci pot fi şi caractere chinezeşti.
Câteva reguli se vor aplica totuşi - de pildă, trebuie să aibă minim trei litere fiindcă Icann ţine încă domeniile cu două litere în cazul în care noi state vor fi create.
Astfel, companiile pot avea propriile domenii precum .facebook.
În aceste condiţii, jurnaliştii britanici se întreabă dacă dominaţia .com-ului a ajuns la sfârşit?
Daca doriţi să vă înregistraţi propriul domeniu, atunci trebuie să fiţi pregătit pentru că înscrierile încep pe 12 ianuarie 2012 şi se vor încheia trei luni mai târziu, pe 12 aprilie.
Unii ar putea rămâne pe dinafară, susţine Simon Briskman, un specialist IT şi partener la o firmă de avocatură. "Cred că va fi foarte dificil pentru branduri să îşi facă o strategie de afaceri în această perioadă foarte scurtă - ultimul trimestru al acestui an", mai spune Briskman care sugerează totodată că unele companii ar putea să nu facă acest pas, punând pe primul loc investiţiile făcute în brand ca atare.
"Unele (mari) branduri vor pierde această oportunitate - pur şi