După rezultatul de egalitate înregistrat etapa precedentă pe teren propriu, în compania concitadinei Luceafărul Oradea, formaţia FC Bihor se pregăteşte acum de jocul din runda cu numărul 7 a campionatului Ligii a II-a, Seria a II-a.
"Roş-albaştrii" au făcut deplasarea în acest sfârşit de săptămână la Târgovişte pentru disputa cu echipa locală Chindia.
Meciul dintre cele două combatante este programat duminică, de la ora 11, urmând a fi transmis în direct de canalul GSP TV.
Înaintea confruntării, antrenorii echipei orădene se confruntă cu trei probleme de efectiv, Şerban Moraru, Mădălin Popa şi Ioan Bârză fiind accidentaţi.
Chiar dacă ocupă locul XII al clasamentului la zi, bihorenii mai speră în continuare la poziţiile fruntaşe ale ierarhiei şi tocmai de aceea, pentru a nu se îndepărta prea tare de zona superioară aclasamentului sunt nevoiţi să obţină un rezultat pozitiv la Târgovişte.
"Mergem cu speranţa că vom fi mai eficienţi şi că vom reuşi să îmbunătăţim jocul tactic al echipei. Sperăm să facem o figură frumoasă", a declarat antrenorul principal Leonardo Gabbanini, înainte plecării.
Meciul dintre Chindia şi FC Bihor va fi condus de o brigadă de arbitri care-l va avea la centru pe gălăţeanul Viorel Cojocaru.
Într-o altă ordine de idei, jucătorul Cătălin Chiş, după ce s-a despărţit de gruparea "roş-albaastră" a ajuns la o înţelegere cu formaţia Poli Timişoara, la care a şi debutat vineri în derby-ul vestului de la Arad, cu UTA, încheiat la egalitate, cu scorul de 0-0. Cătălin Chiş a fost titular.
După rezultatul de egalitate înregistrat etapa precedentă pe teren propriu, în compania concitadinei Luceafărul Oradea, formaţia FC Bihor se pregăteşte acum de jocul din runda cu numărul 7 a campionatului Ligii a II-a, Seria a II-a.
"Roş-albaştrii" au făcut deplasarea în acest sfârşit de săptămână la Târgovişte pentru disp