Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O nouă victorie pentru handbalişti: 38-31 la Sf. Gheorghe

Publicat in Bihoreanul, luni 3 octombrie 2011 ·

Formaţia orădeană de handbal masculin şi-a continuat seria rezultatelor bune din actuala ediţie de campionat. Duminică, în cadrul etapei a IV-a din Seria B a Diviziei A, elevii antrenorului Sebastian Tudor au reuşit să se impună la Sf. Gheorghe, pe terenul echipei locale CSM, cu scorul de 37-31, după ce şi la pauză conduceau cu 5 goluri, scor 23-18.

Orădenii s-au instalat la conducere încă de la început şi au condus jocul până la final. "A fost un meci pe care l-am dominat în totalitate. Am încercat să exersăm anumite tactici pentru meciul cu Extrem Baia Mare. Un meci extrem de greu pentru că este al doilea hop peste care trebuie să trecem şi avem o săptămână la dispoziţie să pregătim acest meci cu băimărenii. Este o echipă mult mai experimentată decât celelalte pe care le-am întâlnit până acum, cu jucători experimentaţi. Rugăm publicul să vină să ne susţină, sâmbătă, la ora 16, la Arena "Antonio Alexe", pentru că un aport la victoria cu Minaur a avut-o publicul", a declarat, la sfârşitul jocului, tehnicianul orădean Sebastian Tudor.

Cel mai eficace handbalist orădean din partida de la Sf. Gheorghe a fost Alex Farcaş, cu 15 goluri, urmat de Macovei, cu 8 goluri marcate şi Maxim, cu 5 reuşite. Au mai marcat: Avram - 4, Luca - 3, Taşcă şi Papuc - câte un gol. În teren antrenorul Tudor i-a mai folosit însă şi pe: Bistrean, Leu şi Galea - portari, Drăgan, Sava şi Silaghi - jucători de câmp.

În urma acestui rezultat, CSM Oradea a acumulat punctaj maxim după primele patru etape şi se situează în fruntea clasamentului.

"Este un început foarte bun de campionat. Echipa este pe val. Avem dăruire şi determinare în teren şi cu această tinereţe din echipă încercăm să jucăm un handbal cât mai frumos, cât mai plăcut publicului. Moralul echipei este ridicat, atmosfera este bună şi sperăm să obţinem a 5-a victorie în campionat cu echipa Extrem Baia Mare", a m

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 29 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 54 minute
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 28 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Hong Kong-ul emite cel mai înalt cod de furtună, în timp ce taifunul Wipha se apropie; Peste 200 de zboruri anulate

News.ro acum 40 minute
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo, pe fondul apropierii taifunului Wipha, care aduce ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate, relatează Reut

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum 2 ore
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°