Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a declarat, luni, la deschiderea noului an la Universitatea "Lucian Blaga", că sistemul educaţional românesc suferă de "reformită" şi că nu crede că noua clasificare a universităţilor va aduce "mult dorita calitate în învăţământul românesc".
Oficialităţile locale şi judeţene din Sibiu au participat, luni, la deschiderea anului universitar la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, ceremonia având loc în Aula Magna a universităţii, în prezenţa unui număr mare de studenţi şi părinţi ai acestora, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, care este profesor de chimie şi care a fost inspector şcolar general înainte de a fi primar, a afirmat că sistemul educaţional românesc suferă de "reformită" şi s-a declarat "nu neapărat plăcut surprins" de noua clasificare a universităţilor.
"Am aflat, nu neapărat plăcut surprins, că avem o nouă clasificare a universităţilor. Nu ştiu dacă această reformă va aduce mult dorita calitate în învăţământul românesc. Ştiu că, dacă sistemul educaţional suferă de ceva, suferă de reformită: fiecare ministru a făcut o reformă. Nu cred că o reformă odată la un an sau doi aduce schimbări. Sper ca, dacă această reformă lasă urme, să fie în sens pozitiv", a declarat Iohannis, în discursul său.
Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu a început anul universitar 2011-2012 cu aproximativ 20.000 de studenţi, dintre care peste 7.600 în anul întâi.
Studenţii au la dispoziţie 70 de specializări, în mai multe facultăţi.
Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a declarat, luni, la deschiderea noului an la Universitatea "Lucian Blaga", că sistemul educaţional românesc suferă de "reformită" şi că nu crede că noua clasificare a universităţilor va aduce "mult dorita calitate în învăţământul românesc".
Oficialităţile locale şi judeţene din Sibiu au participat, luni