Producţia HBO este o nouă adaptare a poveştii lui Arthur, din momentul în care tânărul urcă pe tron. Primul episod va fi difuzat azi, de la ora 20.00.
Este cea mai nouă adaptare a poveştii regatului Camelot şi una din cele mai atipice. Serialul care a încheiat în luna iunie primul şi ultimul sezon în Statele Unite după numai 10 episoade, prezintă un Arthur tânăr interpretat de Jamie Campbell Bower.
El este susţinut de către vrăjitorul Merlin, care îl ajută să cucerească tronul, dar şi de Guinevere, interpretată de Tamsin Egerton, o actriţă care a avut până acum roluri mici în filme fără mare succes comercial.
Eva Green, cel mai important nume de pe afiş
Serialul este îmbunătăţit de scenele în care apar Joseph Fiennes şi Eva Green, primul în rolul celui mai cunoscut vrăjitor din istorie, Merlin, iar Green, în rolul ambiţioasei sore vitrege a lui Arthur, Morgan.
Creatorul unui alt serial medieval de succes, "Dinastia Tudorilor", care a câştigat în cele patru sezoane aprecierea publicului şi a criticilor, Michael Hirst, a încercat să aplice reţeta producţiei ce îl are în prin plan pe Henry al VIII-lea, şi în "Camelot". S-a lovit, însă, de lipsa de experienţă a actorilor principali. Chiar şi aşa, serialul este plăcut, povestea curge, iar abordarea, de a prezenta începutul domniei lui Arthur, este mai rar întâlnită în ecranizările celebrei poveşti.
Primul sezon este compus din 10 episoade. În ciuda audienţelor destul de bune ale serialului, Starz, care a difuzat şi seria "Spartacus", a decis să anuleze "Camelot", motivând că face asta din cauza mai multor lucruri care nu funcţionează.