Pentru fumătorii care doresc să renunţe la viciul tutunului, ţigările electronice sunt "noua modă". Dar cât de sigure sunt pentru sănătate? La această întrebare au răspuns cercetătorii americani, neozeelandezi şi greci.
Începând cu anul 2005, când lupta împotriva fumatului a luat proporţii în lume, mai ales în ţările dezvoltate, ţigara electronică a părut cea mai eficientă metodă de a renunţa la cele pe bază de tutun. După şase ani, experţii de la nivel mondial au descoperit că aceasta are şi câteva hibe demne de luat în seamă.
Un studiu publicat în Jurnalul American de Medicină Preventivă confirmă faptul că ţigara electronică ajută fumătorul să renunţe la viciul său. Dar studii din SUA, Noua Zeelandă şi Grecia arată că există şi motive de îngrijorare.
Doctorul Harvey Simon din cadrul Universităţii Harvard a precizat în publicaţia de specialitate medicală a instituţiei că există trei motive majore pentru care ţigările electronice prezintă riscuri pentru sănătate:
1. Doza de nicotină este substanţial de mare. O analiză a Administraţiei americane pentru Medicamente şi Alimentaţie (FDA) dezvăluie că doza de nicotină variază între 26,8 şi 43,2 miligrame pe inhalare, în timp ce doza din cele clasice variază între 1 şi 10 miligrame. Totodată, unele ţigări electronice pe cutia cărora scria că sunt fără nicotină conţineau, de fapt, această substanţă.
2. Pe lângă substanţa de bază, aceste ţigări conţin şi alte chimicale, precum dietilenglicol, care este foarte toxic, dar şi diverse forme de nitrozamină, cunoscută pentru efectul său cancerigen. Cercetătorii au constatat că aceste substanţe se regăsesc într-o concentraţie mult mai mică (uneori chiar lipsesc) în ţigările clasice din tutun.
3. Un alt factor îngrijorător este obişnuiţa gestului de a duce ţigara la gură. Folosind varianta electronică, foştii fumători riscă să se reapuce de fumat.