Povestea legendarului Jonny Wilkinson (32 de ani), decarul naţionalei Angliei, poate constitui lectura de îmbărbătare pentru campionii aflaţi într-un moment greu al carierei, cei de pe patul de spital sau cei intraţi într-un con de umbră. Dacă istorisirile ţesute în jurul lanţului interminabil de accidentări sunt arhicunoscute, probabil că n-aţi aflat despre ultima problemă medicală suferită de Wilko la Cupa Mondială din Noua Zeelandă. S-a accidentat la cot, dar medicii au făcut minuni şi Jonny e apt pentru sfertul de finală de sâmbătă, cu Franţa (ora 10:30, Digi Sport 1).
E întruchiparea ambiţiei, preciziei şi curajului. Are talent cu carul, iar numele lui se leagă de prima Cupă Mondială obţinută de o naţiune europeană - Anglia 2003 - în meciul de poveste cu Australia. Cine nu-şi mai aduce aminte acel palpitant final în care Jonny aducea victoria printr-un dropgol în ultimul minut de prelungiri? Pe-atunci, Wilko avea doar 24 de ani, era ridicat la rang de Sir şi purta imaginea unui zeu al rugby-ului mondial. Nici în cel mai negru scenariu nu-şi imagina ce pericol avea să-l pândească, deşi decarul Angliei ieşea din tiparele geniilor din sport. Nu era excentric, nu avea înclinaţii spre autodistrugere, impresiona prin discreţie şi ducea o viaţă extrasportivă imaculată.
Accidentările au apăsat însă ca o povară grea pe umerii uverturii, iar după titlul mondial din 2003, Wilko suferea o succesiune groaznică de accidentări: la ligamentele de la genunchi, la ambele braţe, la umeri şi la rinichi! N-a căzut în plasa autocompătimirii şi a revenit în naţională abia în 2007, după 1.169 de zile de inactivitate!
Prea multe repetări
Doar că drumul său de întoarcere în elită nu a fost pavat cu roze. A izbutit 27 de puncte cu Scoţia, în debutul din Turneul celor 6 Naţiuni, a fost declarat omul meciului, şi stângul său deschidea parcă o
