O nouă declaraţie războinică a naţionalistului Vladimir Jirinovski face valuri pe scena politică de la Moscova
Liderul formaţiunii ruse ultranaţionaliste Partidul Liberal Democratic (LDPR), Vladimir Jirinovski, promite că cel puţin 10.000 de oficiali vor fi încarceraţi după alegerile prezidenţiale din martie.
„Încă nu ştiţi cine va fi preşedinte. Va fi o mare surpriză", a declarat Jirinovski, care ar urma să candideze pentru alegerile prezidenţiale din 2012, într-un discurs susţinut în Camera inferioară a Parlamentului rus, Duma de stat.
„Vom începe arestările luni, 5 martie, la ora 10.00 (ora Moscovei). Zece mii de oficiali sunt incluşi pe această listă, pe care am semnat-o deja", a declarat el.
Lista oficialilor care urmează să fie arestaţi pe viitor, afirmă el, include unele persoane din Partidul Comunist, „câteva" din partidul guvernamental Rusia Unită şi unii „trădători" din LDPR.
În plus, o treime din listă este formată din guvernatori ai regiunilor ruseşti, în timp ce jumătate este formată din membri ai Parlamentului rus, precizează el.
„Acesta va fi ultimul An Nou pe care îl veţi sărbători în libertate", mai promite Jirinovski.
El i-a cerut preşedintelui Dumei, Boris Grizlov, să îl protejeze împotriva numeroaselor procese.
În particular, el a menţionat un proces iniţiat împotiva lui de fostul preşedinte al Camerei superioare a Parlamentului şi liderul partidului Rusia Dreaptă, Serghei Mironov, care este şi el pe lista lui Jirinovski.