Toma Bogdan Cărăvan este elev în clasa a XII-a la Seminarul Teologic Liceal Ortodox Cuviosul Dionisie Exiguul. Este un elev modest, cu frică de Dumnezeu, dar pasionat de un sport dur - halterele. În anul 2011 a participat la Concursul Naţional de Haltere.
„La etapa preliminară, care a avut loc la Bucureşti, am câştigat locul I. La etapa finală, care s-a desfăşurat la Botoşani, au reuşit să obţin trei medalii de bronz la cele trei probe: smuls, aruncat şi total (smuls plus aruncat). Practic acest sport de un an, la Clubul Farul, cu antrenorul Filip Bebe. Am ales acest sport deoarece este dur şi implică multă disciplină", ne-a destăinuit Toma Bogdan Cărăvan. Tânărul seminarist visează să devină preot. „Mi-a plăcut să frecventez biserica încă din şcoala generală. De aceea am ales Seminarul Ortodox. După liceu, vreau să dau la Facultatea de Teologie, pentru că visul meu este să devin preot", ne-a mai spus Toma. „În anii în care l-am cunoscut pe tânărul Cărăvan, am descoperit în el un om curat, aplecat spre cunoaştere, aşa încât să-şi desăvârşească calităţile sufleteşti şi pe cele fizice prin sportul pe care îl practică. Apostolul Pavel spunea că «noi, creştinii, ne asemănăm atleţilor de pe Olimp, care alergau după câştigarea Cupei. Noi, creştinii, alergăm după câştigarea coroanei lui Hristos». Aşa a înţeles şi acest tânăr să lupte atât pentru câştigarea cupei creştine, care este mântuirea, cât şi pentru ceea ce înseamnă performanţă sportivă", a declarat preotul Ilie Petru, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox Cuviosul Dionisie Exiguul.
Toma Bogdan Cărăvan este elev în clasa a XII-a la Seminarul Teologic Liceal Ortodox Cuviosul Dionisie Exiguul. Este un elev modest, cu frică de Dumnezeu, dar pasionat de un sport dur - halterele. În anul 2011 a participat la Concursul Naţional de Haltere.
„La etapa preliminară, care a avut loc la Bucureşti