Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ucigaşul lui Fofo, lăsat în libertate pentru că are şcoală GALERIE FOTO

Publicat in Adevarul, joi 6 octombrie 2011 · ·

Curtea de Apel Constanţa a decis că Marian Păruş (40 de ani), omul de afaceri tulcean care l-a lovit mortal pe Vlad Radu (30 de ani), va fi cercetat în libertate.

Incidentul s-a petrecut în dimineaţa de 6 august, în municipiu. Vlad Radu (30 de ani), cunoscut drept DJ Fofo, a ieşit din club împreună cu un prieten, George Vladimirov. Acest amic intrase într-o altercaţie cu fostul fotbalist de la Oţelul Galaţi, Cosmin Uţi Mărginean, care l-a chemat în sprijin pe Marian Păruş. În urma unui scandal petrecut în mijlocul străzii Isaccei, Marian Păruş l-a lovit puternic pe DJ Fofo. Băiatul a căzut, s-a lovit la cap şi a fost transportat de urgenţă la Bucureşti. Trei zile mai târziu tânărul Vlad Radu a încetat din viaţă.

I-a plăcut cartea

După decesul victimei, Păruş a ajuns după gratii, dar nu s-a obişnuit cu pereţii reci ai închisorii. După mai puţin de o săptămână Curtea de Apel Constanţa l-a pus în libertate.

Adriana Ispas, preşedintele completului de judecată care a decis punerea în libertate a inculpatului Marian Păruş ne-a transmis oficial motivarea care a stat la baza luării acestei decizii.

Click pe poze pentru fotogalerie!

Concret, Marian Păruş a fost eliberat pentru că are studii superioare, este căsătorit, are doi copii în întreţinere, are o afacere, un loc de muncă stabil, are o locuinţă şi este posibil să fi fost provocat să dea lovitura fatală.

„Circumstanţele cauzei, cele personale inculpatului - nu are antecedente penale sau alte abateri, nu a iniţiat violenţele fizice sau verbale, are doi copii în întreţinere, are un loc de muncă, are domiciliul stabil, sunt date care prezintă garanţiile că inculpatul nu va săvârşi o altă infracţiune şi nu va zădărnici aflarea adevărului. Incidentul a fost spontan, izolat în conduita inculpatului“, notează judecător Adriana Ispas.

În aceeaşi motivare preşedintele completu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 3 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum o ora
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 34 minute
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 3 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum o ora
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Salvamont Sinaia, şase intervenţii pentru salvarea unor turişti care s-au rănit

News.ro acum 2 ore
Salvamont Sinaia a intervemit, miercuri, pentru saşvarea a şase turoşti care s-au rănit şi au suferit diferite traumatisme. ”Astăzi, de Ziua Internaţională a Muntelui, Salvamont Sinaia a sărbătorit prin muncă. 6 intervenţii, toate traumatisme, dintr

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum o ora
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 9 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 8 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-1°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/3°
Timisoara
acum

joi

0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

2°/6°