Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Promisiunea lui Copos care NU îi va motiva pe jucătorii Rapidului să ia titlul! One man show :)

Publicat in Pro Sport, joi 6 octombrie 2011 ·

George Copos e un "one man show" veritabil şi nu ratează să îşi arate latura actoricească ori de câte ori are ocazia. Ieri i s-a oferit un nou prilej, odată cu inaugurarea sălilor de conferinţă şi a spa-ului Hotelului Sport din Poiana Braşov. Glumă sau nu,

patronul Rapidului şi-a luat un angajament serios, iar dacă fotbaliştii pe care îi plăteşte vor ieşi campioni, omul de afaceri va intra la apă, la propriu.

Aflat în telegondola din care se putea vedea viitorul domeniu schiabil din Poiana Braşov, privirea lui Copos s-a îndreptat la un moment dat spre bazinul de acumulare, special construit pentru cele 80 de hectare de pârtie. "Domnule Copos, băieţii (n.r. - jucătorii Rapidului) ce primesc dacă iau campionatul?", a răsunat o întrebare din mulţime. Răspunsul poate fi o motivaţie în plus pentru jucătorii Rapidului, dar din păcate pentru fotbalişti, patronul nu a pus pe masă vreo primă fabuloasă: "Dacă luăm campionatul? O să fac baie îmbrăcat în acest lac de acumulare", a plusat Copos, care mai apoi a ţinut să detalieze: "Nu pot să mă dezbrac. Am 58 de ani, iar la vârsta mea nu pot să fac baie dezbrăcat".

"Eu sunt patronul, să arate puţin mai mult respect"

Pus la colţ de către Răzvan Lucescu, care a afirmat că relaţia dintre el şi patron nu este chiar cea la care se aştepta şi că au fost probleme, George Copos evită să îşi spună punctul de vedere, comentând oficial: "Nu sunt probleme". În particular însă, omul de afaceri este şi el cât de cât nemulţumit de atitudinea antrenorului, spunând: "Eu sunt patronul, ar trebui să arate puţin mai mult respect".

Sunt foarte bucuros că am picat cu CS Otopeni în Cupa României. Ne putem califica în sferturi

George Copos, patron Rapid

Dacă ieşim campioni, am să fac baie îmbrăcat în lacul de acumulare de la Postăvaru

George Copos, patron Rapid

BIS- Copos e al doilea patron care pr

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit actorul Mircea Diaconu

HotNews acum 26 minute
Actorul Mircea Diaconu a murit la vârsta de 74 de ani, a anunțat soția sa, potrivit agenției Mediafax și site-ului Observator News. În doar câteva zile, pe 24 decembrie, cunoscutul actor ar fi împlinit 75 de ani. Trupul neînsuflețit al lui Mircea Di

Preşedintele Coreei de Sud, pus sub acuzare din cauza legii marţiale

Mediafax acum 15 minute
Conform Constituţiei, prim-ministrul Han Duck-soo, care a fost numit de Yoon, devine preşedinte interimar, în timp ce Yoon rămâne în funcţie, dar cu puterile sale prezidenţiale suspendate, relatează Reuters. Han a declarat că va depune toate efortur

Ucraina vrea să deschidă 11 puncte de trecere a frontierei cu România

Wall-Street.ro acum o ora
Ucraina îşi propune să deschidă în total 11 puncte de trecere a frontierei cu România, pentru a facilita exporturile, a declarat şeful Agenţiei de Stat de Reconstrucţie şi Dezvoltare a Infrastructurii, Serhiy Suhomlyn. Potrivit acestuia, următorul p

AUR - „ Facem apel urgent către Avocatul Poporului să apere drepturile fundamentale ale românilor”

Ziua Constanta acum 36 minute
AUR este de părere că România a devenit "scena unei demonstraţii de forţă fără precedent" în care oameni sunt "ridicaţi de pe stradă, anchetaţi pentru opiniile lor exprimate public" şi a făcut un apel la Avocatul Poporului să apere drepturile fundam

Explozie într-un bloc din Tâgu Jiu, din cauza unei acumulări de gaze. O femeie de 77 de ani a suferit arsuri pe aproximativ 20% din suprafaţa corpului / Mai multe apartamente au fost afectate

News.ro acum 2 ore
O femeie de 77 de ani a suferit arsuri pe aproximativ 20% din suprafaţa corpului şi mai multe apartamente şi autoturisme au fost afectate în urma unei explozii produse sâmbătă dimineaţă, la parterul unui bloc din Târgu Jiu, din cauza unei acumulări

Explicațiile Ministerului Apărării după ce Ambasada Rusiei la București acuză România de ”afirmații nefondate”

Ziare.com acum 47 minute
Oficialii Ministerului Apărării Naționale (MApN) revin sâmbătă, 14 decembrie, cu noi precizări după ce Ambasada Federației Ruse la București a acuzat MApN că a transmis în spațiul public informații eronate privind minele marine. Potrivit Ambasadei F

Hunedoara: Autobuz cu 45 de copii, implicat într-un accident între o maşină şi un camion

Ziarul Financiar acum o ora
Un autobuz în care se aflau 52 de pasageri, între care 45 de copii, a fost implicat într-un accident, sâmbătă, pe DN 66, în localitatea Merişor, judeţul Hunedoara, acesta fiind izbit în urma impactului dintre o maşină şi un camion (trailer). Potrivi

Imagini din satelit. Rusia folosește gigantul avion Antonov 124 pentru a-și retrage echipamentele militare din Siria

HotNews acum o ora
Rusia, care l-a susţinut militar pe Bashar al-Assad, înlăturat de la putere de rebeli, a început să își retragă tehnica militară de la bazele militare din Siria, potrivit imaginilor din satelit publicate pe 13 decembrie de Maxar Technologies, transm

Atacuri cu drone ucrainene în mai multe regiuni din Rusia, în noaptea de vineri spre sâmbătă

News.ro acum 5 ore
Dronele ucrainene au efectuat mai multe atacuri în interiorul Rusiei în noaptea de vineri spre sâmbătă, inclusiv asupra unei infrastructuri de stocare a combustibilului din regiunea Oriol, din centrul Rusiei, provocând un incendiu şi spargerea geamu

Echipa de tranziţie a lui Trump recomandă eliminarea cerinţei de raportare a accidentelor auto, contestată de Tesla

News.ro acum 5 ore
Echipa de tranziţie a lui Trump doreşte ca administraţia care urmează să renunţe la solicitarea de raportare a accidentelor auto, căreia i s-a opus compania Tesla (TSLA.O) a lui Elon Musk, potrivit unui document consultat de Reuters. Această măsură

Vremea

București
acum

sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

3°/9°
Iasi
acum

sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
lun.

-0°/7°
mar.

7°/12°
Constanta
acum

sâm.

0°/6°
dum.

3°/6°
lun.

2°/7°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-2°/1°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

2°/7°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°
lun.

0°/4°
mar.

4°/11°