Unul dintre membrii Comisiei care a hotărât dezafilierea Craiovei, Marian Rusen, era surprins de faptul că actul prezentat astăzi la Tribunal în care apărea şi semnătura sa, este de fapt o hârtie pe care a semnat-o în necunoştinţă de cauză. Preşedintele lui Juventus Colentina a mărturisit pentru ProSport că ştia să-şi fi pus iniţialele pe un document ce cosemna doar prezenţa la Comitetul executiv, nu şi faptul că a fost de acord cu dezafilierea Universităţii:
"Eu am semnat doar pentru actul de prezenţă la şedinţa respectivă. Nu am cunoştinţă să îmi fi pus semnătura pe vreun alt act care atesta suspendarea Universităţii Craiova. Am ridicat doar mâna pentru excludere, nu mi-am pus şi semnătura, pentru că nu mi-a cerut nimeni explicit acest lucru. Dragomir nu este semnat?! Eu ştiu că scorul voturilor pentru excluderea Craiovei a fost de 10 la 2, nu de 9 la 0", a încheiat mirat şeful lui Juventus Bucureşti.