Antrenorul Rapidului cere retrogradarea echipei Dinamo după apariţia stenogramelor. Sursa: LIBERTATEA
În războiul dintre Răzvan Lucescu, antrenorul echipei de fotbal Rapid, şi clubul Dinamo s-a dus o nouă luptă la baionetă. Scăpat basma curată după derby-ul cu "câinii", când i s-a adresat "centralului" Sebastian Colţescu cu propoziţia "Vrei să-i faci campioni pe ăştia, care sunt ruşinea Europei?" (Comisiei de Disciplină l-a iertat atunci de sancţiuni), tehnicianul din Grant a atacat din nou gruparea "roş-albilor".
"E febleţea mea, dar a luat-o razna!"
Lucescu junior s-a arătat deranjat faptul că în stenograme apar discuţii între Vasile Avram, fostul şef al arbitrilor (aflat în prezent în arestul DNA), şi acţionarul dinamovist Cristi Borcea.
"Într-o ţară normală, liga şi federaţia s-ar fi sesizat, iar Dinamo ar fi fost exclusă în urma acestor stenograme", a spus antrenorul echipei Rapid, joi seară, la postul Sport.ro. Răzvan Lucescu se gândeşte, probabil, la faptul că, în 2006, celebra Juventus Torino a fost retrogradată imediat după izbucnirea "scandalului Calciopoli".
Numai că, deocamdată, episodul doi din scandalul arbitrilor din fotbalul românesc se află în faza de cercetare în Justiţie şi nu poate fi luată nicio decizie până când instanţele nu se vor pronunţa.
Răzvan Lucescu a fost taxat ieri de Dumitru Dragomir, preşedintele LPF: "Răzvan Lucescu a luat-o razna! E febleţea mea, dar a luat-o razna! Nu e treaba lui să vorbească despre aşa ceva!".
Disputa Răzvan Lucescu - Dinamo este veche. Atacat în trecut, în mod repetat, de Cristi Borcea pentru selecţia şi pentru rezultatele de la naţională, fiul lui "Il Luce" nu rămâne acum dator.
Scandalul Lucescu jr.- Borcea a fost provocat de neconvocarea lui Marius Niculae la lotul naţional, dar are legătură şi cu sezonul în care, pe când era la FC Braşov, Răzvan Lucescu le-a sufl