Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scutul antirachetă american din România, criticat la Bucureşti

Publicat in Adevarul, sâmbătă 8 octombrie 2011 ·

Chiar vicepreşedintele Adunării Parlamentare a NATO, francezul Jean M. Boucheron, a explicat că sistemul este ineficient şi că scutul ar atrage mai mult agresiuni. Ne-au "înţepat" şi vecinii ucraineni.

La Adunarea Parlamentară NATO de la Bucureşti ce se desfăşoră de vineri până luni, repretenzanţii Franţei au spus răspicat că nu văd utilitatea instalării acestui scut. Ruşii, în schimb, au criticat decizia României de a amplasa pe teritoriul ţării componente ale scutului antirachetă al americanilor. Nici Italia nu a avut tocmai o poziţie favorabilă României: nu s-a dedclarat împotriva scutului, dar a apreciat că se mai poate lucra la relaţia SUA-România-Rusia.

Secretarul de stat din Ministerul de Externe, Bogdan Aurescu, a încercat să răspundă tuturor comentariilor într-o manieră cât mai diplomată. Acesta a adăugat că divergenţele de opinie dintre Rusia şi NATO asupra sistemului antirachetă (Rusia insistă că nu este consultată în privinţa acestui proiect) vor putea fi depăşite la următorul summit NATO de anul viitor, de la Chicago, în Consiliul NATO-Rusia.

Vicepreşedintele AP: scutul, ineficient

Una dintre cele mai neaşteptate poziţii a fost adoptată chiar de vicepreşedintele Adunării Parlamentare a NATO, francezul Jean M. Boucheron. "Personal, cred că acest sistem de apărare nu serveşte la nimic în ceea ce priveşte securitatea. Toţi tehnicienii ştiu că acest sistem lasă să treacă trei sferturi din rachete", a declarat deputatul francez Jean Michel Boucheron, în cadrul Comisiei de apărare şi securitate a Adunării Parlamentare NATO. Boucheron a mai spus că sistemul actual ar atrage mai degrabă agresiune şi că ar putea duce la declanşarea unui război nuclear. „Nu înţeleg de ce prietenii americani insistă atât de mult cu acest sistem", a mai declarat Boucheron. "Dacă ar exista riscul ca Iranul să ne atace, ar fi un răspuns nuclear din partea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

USR contestă decizia BEC de a le interzice reprezentanților din birourile electorale să dea informații despre renumărare

HotNews acum 51 minute
Partidul condus de Elena Lasconi acuză „un nou abuz al sistemului controlat de Marcel Ciolacu și PSD”, după ce Biroul Electoral Central (BEC) a decis să le interzică reprezentanților partidelor în birourile electorale să ofere informații despre renu

Rusia răspunde acuzaţiilor: A interferat sau nu în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România?

Mediafax acum 24 minute
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat, potrivit Reuters, că Rusia nu a interferat în niciun fel în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Totodată, Peskov a adăugat faptul că acuzaţiile aduse Moscovei în legătur

Preşedintele Klaus Iohannis a decorat-o pe Kathleen Ann Kavalec, Ambasadorul SUA la Bucureşti, cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a decorat-o, vineri, pe Kathleen Ann Kavalec, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce. Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Români

CNA: Campania electorală pentru turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale nu începe pe 29 noiembrie

Adevarul acum 35 minute
Campania electorală pentru turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale nu începe vineri, 29 noiembrie, anunţă Consiliul Naţional al Audiovizualului, care solicită radiodifuzorilor să respecte prevederile legislaţiei audiovizuale.

Un antreprenor mănâncă opera de artă „Banana” pe care a cumpărat-o cu 6,2 milioane de dolari

Mediafax acum o ora
La unul dintre cele mai scumpe hoteluri din Hong Kong, Sun, în vârstă de 34 de ani, a muşcat din banană în faţa a zeci de jurnalişti şi influenceri, după ce a ţinut un discurs în care a catalogat opera drept „emblematică” şi a făcut paralele între a

Votează Reformele lui Bolojan – Votează PNL! O șansă pentru un stat modern, eficient și european!

Adevarul acum 2 ore
România are nevoie de un restart. În fața provocărilor economice, sociale și administrative, țara noastră are o șansă unică: reformele propuse de Ilie Bolojan și adoptate de PNL. Acestea nu sunt doar promisiuni, ci măsuri concrete, inspirate din suc

Kremlinul respinge orice acuzație de implicare în alegerile prezidențiale din România: „Nu avem obiceiul”

Libertatea acum 2 ore
Rusia neagă acuzațiile de implicare în alegerile prezidențiale din România, conform declarațiilor făcute de purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, citat de publicația rusă Interfax. Acesta a subliniat poziția Moscovei într-un brie

Alegeri parlamentare 2024 Botoşani. Care sunt candidaţii în cursa pentru Senat şi Camera Deputaţilor

Mediafax acum 24 minute
Alegerile parlamentare vor avea loc duminică, 1 decembrie, de Ziua Naţională a României. În noul Parlament, judeţul Botoşani va avea 3 senatori şi 6 deputaţi.

Maia Sandu: Nu daţi crezare celor care spun că apropierea de Kremlin aduce pace şi bunăstare/ Şi eu voi merge la vot. Pentru că vreau o Românie care să trăiască în pace, cu o voce puternică în lume. Bunicii mei sigur ar fi mers la vot - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îi îndeamnă pe români să meargă la vot la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, spunând că va face şi ea acest lucru şi amintind că bunicii săi, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot. ”A

USR: BEC vrea să transforme România în Rusia

News.ro acum o ora
USR acuză, vineri, că decizia Biroului Electoral Central de a interzice reprezentanţilor în birourile electorale să furnizeze informaţii despre renumărare este un nou abuz al sistemului controlat de Marcel Ciolacu şi PSD, o nouă dovadă că adevărata

Vremea

București
acum

vin.

6°/8°
sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
lun.

2°/6°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

12°
vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/6°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

3°/8°