Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti

Publicat in Adevarul, duminică 9 octombrie 2011 ·

Un tânăr din comuna Dănciuleşti l-a lăsat fără suflare pe consăteanul care-i salvase viaţa cu doar şase luni în urmă. Vasile Manu, un tânăr de 20 de ani, şi Daniel Ilie Cismaru, în vârstă de 33 de ani, ambii din comuna Dănciuleşti, au ajuns sâmbătă seara în arestul Poliţiei Gorj, sub acuzaţia de omor calificat.

Cei doi bărbaţi l-au bătut pe un consătean în noaptea de joi spre vineri până când l-au lăsat fără suflare, după ce au consumat împreună câteva pahare de alcool.Victima a fost găsită decedată de unul dintre vecini, în apropierea casei în care locuia.

Sătenii au fost şocaţi când au aflat că tânărul de 20 de ani este unul dintre cei doi autori, întrucât el însuşi fusese salvat de la moarte de Dumitru Tânplaru, victima de 62 de ani, atunci când s-a aruncat într-o fântână ca să-şi pună capăt zilelor.

„Mare dreptate a avut cine a spus că «pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti». L-a scos din fântână acum şase luni, când a vrut să se omoare, pentru că mai făcuse el alte prostii, iar acum i-a dat în cap. Aşa ceva chiar nu s-a mai pomenit. El făcea cele mai mari probleme prin comună, acum sigur va fi linişte", a spus un localnic.

Aruncă vina de la unul la altul

Vasile Manu a recunoscut că bărbatul pe care l-a bătut până l-au omorât i-a salvat viaţa, însă vina pentru crimă a aruncat-o pe prietenul său. „Eu i-am dat doar două palme, nu eu l-a omorât. El e de vină. Este adevărat că victima m-a salvat din fântână, când m-am aruncat", a spus tânărul de 20 de ani, în timp ce celălalt, Daniel Ilie Cismaru, susţinea sus şi tare că nu el este vinovatul.

Primarul din localitate, Ion Andronescu, a dezvăluit că cei doi sunt cumnaţi. „Nu ştiu exact ce s-a întâmplat în noaptea respectivă, dar Vasile Manu venise la mine pentru un ajutor social şi chiar voiam să mă implic. Celălalt e cumnatul lui. Despre victimă ştiu doar că locuia singur

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 29 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum o ora
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 15 minute
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum o ora
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum o ora
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 9 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

26°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°