Transferat în această vară la FC Bihor, Abdoulaye Diarra a început fotbalul în Italia, la juniorii echipei Piacenza, la vârsta de 15 ani. În 2002, un an mai târziu, a ajuns în urma unor probe, la juniorii celor de la Inter Milano. La Inter a evoluat pe postul de atacant şi a marcat 17 goluri în primul sezon.
Antrenorul seniorilor de la Inter, Roberto Mancini, l-a convocat şi la două jocuri oficiale ale milanezilor, dar nu a intrat în teren, fiind rezervă. A evoluat însă în jocuri amicale pentru prima echipă a Interului. În 2007 s-a transferat în Slovenia, la Maribor Branik, unde a debutat la seniori în partide oficiale, jucând de 10 ori pentru această echipă, printre care şi într-un joc din Cupa UEFA Intertoto, cu Birkirkara, din Malta.
Peste un sezon s-a transferat în Cehia, la Bohemians Praga, unde nu s-a acomodat datorită şi temperaturilor mai scăzute. În vara anului 2010 a venit în România la UTA, prin intermediul unui impresar italian, care-l cunoştea pe finanţatorul arădenilor, Giovanni Catanzaritti. După un sezon la UTA, unde în retur a jucat toate meciurile titular ca fundaş stânga, a ajuns la FC Bihor cu gândul că va juca în Liga I. Chiar dacă nu are această oportunitate deocamdată, Abdoulaye este încrezător ca va juca cu "roş-albaştrii" cât de curând în prima divizie fotbalistică a ţării.
- Care au fost începuturile tale fotbalistice?
- Am fost în Italia la vârsta de 14 ani, unde era tatăl meu, şi nu puteam să lucrez la acea vârstă. Am vorbit cu tata să mă ducă la o echipă de fotbal. Tatăl meu a mers la echipa din Piacenza, unde eram, a vorbit cu preşedintele şi antrenorul şi mi-au zis să merg la antrenamentele echipei de juniori. După aceea mi-au zis, dacă vreau, să-mi facă legitimaţie ca să pot juca în campionatul de amatori de juniori. Am jucat bine acolo şi m-a văzut apoi un antrenor de la Inter, care locuieşte în Piacen