Filarmonica de Stat din Arad şi-a început stagiunea cu un schimb dur de replica. Scandalul a izbucnit cu câteva minute înainte de începerea efectivă a stagiunii Filarmonicii arădene între Radu Popa, dirijor al Filarmonicii Banatul din Timişoara, care a fost invitat să dirijeze primul spectacol şi Alin Văcean, noul director al instituţiei arădene.
Care a fost motivul gâlcevii
Dirijorul Radu Popa a venit la Arad să dirijeze Simfonia a IX-a, Oda bucuriei, de Beethoven. El a observat că numele său nu este menţionat în caietul program şi a aflat că totul s-a întâmplat dintr-o eroare a angajaiţilor Filarmonicii arădene. Radu Popa a solicitat atunci să se prezinte singur publicului arădean înainte de începerea spectacolului. „După cinci minute, Văcean s-a năpustit în cabina mea urlând şi adresându-mi-se la persoana a doua : «Îţi interzic să vorbeşti pe scenă! Nu suntem o in¬stituţie de manele ca să vorbeşti înainte de concert! Dacă vorbeşti, nu vei mai călca în Arad niciodată!»", a declarat dirijorul Radu Popa. El a urcat totuşi pe scenă în semn de preţuire a orchestrei, corului şi a publicului, dar spune că va sesiza Comisia de Cultură a Consiliului Local Arad şi îi va adresa primarului Falcă o scrisoare deschisă în care va semnala comportamentul noului director al Filarmonicii arădene, pe care-l consideră „fără cei şapte ani de-acasă". Directorul Filarmonicii nu a comentat incidentul.
Filarmonica de Stat din Arad şi-a început stagiunea cu un schimb dur de replica. Scandalul a izbucnit cu câteva minute înainte de începerea efectivă a stagiunii Filarmonicii arădene între Radu Popa, dirijor al Filarmonicii Banatul din Timişoara, care a fost invitat să dirijeze primul spectacol şi Alin Văcean, noul director al instituţiei arădene.
Care a fost motivul gâlcevii
Dirijorul Radu Popa a venit la Arad să dirijeze Simfonia a IX-a, Oda bucuriei, de