E (încă) o toamnă blândă, soarele străluceşte, iarba e verde, lumea pare paşnică, absorbită de grijile mărunte ale zilei. Unii se nasc, alţii mor, unii vin, alţii pleacă. Sursa: EVZ
Normalitate în toată regula. O normalitate înşelătoare, pentru că există un contrast violent între ce observăm în realitatea imediată şi ce se află în profunzimile lumii care ne conţine. Într-o pagină din Carnete, Camus nota, stupefiat, imperiala indiferenţă a naturii faţă de dramele oamenilor. Începuse Al Doilea Război Mondial, la doar câteva sute de kilometri de nordul Africii, locul unde se afla, se murea abundent, dar soarele dogorea, marea era de-un albastru copleşitor şi chiparoşii te subjugau cu frumuseţea siluetei lor. Într-un alt Carnet, şi aparent fără legătură cu tragedia pe care o trăia Europa, meditând la stupefianta incapacitate a omului de a sesiza primejdia, Camus avertiza: "Nu trăim sentimentele care ne transformă, ci sentimentele care ne sugerează ideea de transformare." Cu alte cuvinte, avem întotdeauna nevoie de un intermediar, de un "traducător" al limbajului existenţei în limbajul limitat al omenescului.
Pe vremuri - şi nu chiar în vremuri îndepărtate - acele personaje existau. Le întâlneai în şcoală, în instituţii, în familie, în comunitatea religioasă ori socială căreia îi aparţineai. Pe unii îi citeai în pagina de ziar, pe alţii îi ascultai la radio ori îi vedeai la televizor. Alţii aveau o influenţă covârşitoare ca lideri informali. Unde a dispărut acea minimă înţelepciune născută din informaţia corectă? Ce s-a întâmplat cu bunul-simţ? Ierarhizarea pe verticală a ştirilor a fost înlocuită de-o brambureală pe orizontală, de-o descreierare online, din care poţi afla orice şi nimic. Ca să ai o bună orientare în câmpul informaţiilor inteligenţa nu-ţi ajunge: e obligatoriu să ai şi nervii tari. Dac-ar fi să ne luăm după tonul apocaliptic al aşa-