Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greu cu grecii: Tot mai trebuie să taie pentru a primi tranşa de opt miliarde de euro

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 11 octombrie 2011 ·

Ministrul grec al finanţelor Evangelos Venizelos a declarat ieri seară că parlamentul trebuie sa aprobe un nou pachet de măsuri de austeritate economică înainte ca ţara să primească următoarea tranşă de 8 miliarde de euro din împrumutul de salvare, relatează Associated Press, citată de Agerpres. Sursa: Reuters

Venizelos a mai afirmat că o misiunea inspectorilor creditorilor internaţionali a fost în esenţă încheiată mai devreme în timpul zilei de ieri, rămânând a fi finalizate "detalii tehnice" astăzi.

Cum arată noile măsuri de austeritate

În esenţă, potrivit înţelegerilor cu finanţatorii externi, grecii vor trebui să taie şi mai mult salariile din sectorul public şi să suspende 30.000 de funcţionari care au salarii mai mici în acest an. Pensiile se confruntă, de asemenea, cu noi reduceri, iar impozitele vor fi crescute în ciuda promisiunilor repetate ale guvernului că va evita noi măsuri dure.

Venizelor a declarat că "este o condiţie ca Parlamentul să aprobe măsurile ce vor fi fără îndoiala foarte dure". El a spus că noile măsuri sunt necesare pentru a evita o intrare haotică în incapacitate de plată.

"Mai bine să ne întoarcem la nivelul din 2005 şi 2004 decât să ne întoarcem la starea în care eram în 1960", a subliniat Venizelos.

Liderii UE au amânat un summit de câteva zile până la 23 octombrie pentru a încheia negocierile privind ajutorul destinat Greciei şi discuţiile asupra extinderii crizei datoriilor în Europa.

Venizelos a mai declarat că reprezentanţii zonei euro ar putea să se întâlnească chiar înainte pentru a aproba următoarea tranşă de împrumut pentru Grecia, cu aprobarea separată din partea Fondului Monetar Internaţional câteva zile mai târziu. Atena a anunţat că dispune de fonduri suficiente până la mijlocul lunii noiembrie.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 46 minute
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

Un bărbat a evadat de sub escorta poliţiștilor, în Tribunalul București. Unde a fost prins, după jumătate de oră

Ziare.com acum 19 minute
Un bărbat de 34 de ani, arestat pentru furt calificat, a evadat luni, 23 septembrie, de sub escorta poliţiştilor în timp ce se afla în subsolul Tribunalului Bucuresti. ”Astăzi, 23 septembrie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a

Adolescent lovit de mașină pe trecerea de pietoni, în Timiș

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Accident de circulație, luni dimineața, în urma căruia un tânăr în vârstă de 17 ani a ajuns la spital. Incidentul s-a petrecut pe splaiul Tinereții din Lugoj. „O femeie în vârstă de 39 de ani, a condus un autoturism în jurul orei 09:17,

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 46 minute
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Indivizii care au JEFUIT un tânăr, imediat după ce a murit într-un accident de mașină, au fost găsiți

Gandul acum 54 minute
Patru persoane au fost reținute și, ulterior, plasate în control judiciar, după ce au sustras peste 20.000 de lei din autoturismul unui tânăr decedat într-un tragic accident rutier, a informat șeful din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci. Poliția a r

Revenire la Știrile Pro TV. O prezentatoare a revenit după doi ani de pauză

HotNews acum 38 minute
Prezentatoarea Monica Dascălu revine la pupitrilor Știrilor Pro TV după o pauză de doi ani, cât timp a fost în concediu de maternitate, scrie Pagina de Media. „Revin la Ştirile Pro TV cu multă bucurie şi entuziasm, deoarece aici, în echipa ştirilor

APMGR: Directiva UE privind tratarea apelor reziduale ar putea duce la dispariţia unor medicamente

Mediafax acum o ora
APMGR, care reprezintă producătorii de medicamente generice şi biosimilare, solicită amânarea adoptării acestei directive şi reevaluarea modului în care directiva afectează aprovizionarea cu medicamente generice. Companiile membre APMGR furnizează p

Ciolacu, după votul PSD: Această lege nu e o prioritate nici pentru mine, nici pentru Guvern şi nici pentru PSD / Mai sunt anumite categorii care nu pot candida, decât dacă-şi dau demisia / Nu sunt de acord cu nicio extindere a acestei legi

News.ro acum 54 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni, la sediul partidului, după votul PSD privind proiectul PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis poate candida la alegerile parlamentare, că această lege nu e o prioritate nici pentru el şi nici pen

Președintele Iohannis l-a decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler pe cel care l-a comparat cu Hitler

Ziua Constanta acum 2 ore
Klaus Iohannis l-a decorat pe omul care l-a comparat pe șeful statului cu Hitler în timpul pandemiei. Este vorba despre fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, conform stiripesurse.ro Președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat pe

Vremea

București
acum

26°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

25°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

26°
lun.

18°/26°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°