Hanging este recunoscut drept cel mai bogat sătuc din China: fiecare din cei 2.000 de locuitori (mulţi, fermieri) are cel puţin 250.000 de dolari în cont. Însă chiar şi în aceste condiţii, este cel puţin ciudată ridicarea turn de locuinţe ce măsoară 328 de metri, scrie presa britanică.
Chinezii din acest sătuc din provincia Jiangsu au ţinut însă să demonstreze forţa economică a localităţii lor. Ca multe „chinezisme", turnul suferă puţin şi de boala clonării - proaspăt-inauguratul zgârie-nori seamănă izbitor cu trofeul Fifa.
Ce găseşti înăuntru
Cel mai apropiat rival al său se află la sute de kilometri depărtare, în Beijing, iar chinezii din Hanging se pot lăuda că turnul lor îl întrece cu 18 metri chiar şi pe cel ce va fi inaugurat la Londra, anl viitor - Shard. Şi asta nu e tot. Bogăţiile strânse înăuntrul turnului sunt la fel de impresionante. Printre ele, un taur din aur masiv, estimat la 31 de milioane de lire sterline, ce îi întâmpină pe vizitatori la etajul 60. Există o sală de expoziţii, un restaurant care se învârte, piscine şi grădini pe terasă.
Poate adăposti toată populaţia
Ridicarea clădirii de 74 de etaje a costat 301 milioane de lire şi a avut nevoie de patru ani de muncă. Clădirea are 800 de apartamente, care pot adăposti în total 2.000 de oameni...adică întreaga populaţie a satului. Înălţimea sa - 328 de metri - nu a fost stabilită la întâmplare: 32 este considerat de chinezi un număr semnificativ pentru afaceri, iar cifra 8 înseamnă prosperitate. Cu această înălţime, turnul se clasează pe locul 15 n topul mondial, depăşind Turnul Eiffel cu patru metri şi Clădirea Chrysler cu opt metri.
Simbol al colectivismului
Banii pentru proiect au fost daţi în parte chiar de săteni. Fiecare a cotizat cu 10 milioane de yuani. Autorităţile locale spun că turnul „e un simbol al colectivismului". Han