Procesul de înființare a celor doi giganți energetici, Hunedoara și Oltenia, care vor cuprinde SNLO și termocentralele din Oltenia, Turceni și Rovinari, a început astăzi, Sursa: EVZ
UPDATE: Guvernul a decis, astăzi, demararea procesului de înființare a celor doi giganți energetici, Oltenia și Hunedoara, potrivit unor surse apropiate negocierilor.
„Ele au toate avizele pentru a fi discutate astăzi, sunt pe ordinea de zi. Procesul de înființare ar putea începe azi”, afirmase astăzi Sorin Găman, director în cadrul Ministerului Economiei.
Acest proces ar putea dura însă multă vreme de acum încolo, până la câteva luni, potrivit unor surse apropiate negocierilor.
„Vor trebui convocați acționarii și vor trebui reevaluate activele companiilor respective. Discuțiile ar putea dura câteva luni, chiar dacă se dă astăzi undă verde”, au precizat sursele.
Acest proces va fi asemănător cu cel prin care s-a urmărit înființarea giganților energetici Electra și Hidroenergetica, doar că la o scară mai mică, au subliniat sursele respective.
Ministerul Economiei reia practic vechiul proces, care a eșuat, dar într-o altă formulă. De data aceasta, din cele două companii vor face parte Societatea Națională a Lignitului și complexurile energetice Turceni, Craiova și Rovinari (Oltenia), respectiv Electrocentrale Deva și Paroșeni (Hunedoara). Compania Națională a Huilei (CNH) ar putea să nu mai facă parte din Oltenia, compania intrând într-un proces dur de reorganizare, având datorii istorice de peste 150 milioane euro.