Studiul European City Monitor 2011-2012 (pdf) Descarcă fişierul ataşat
Bucureştiul devine tot mai tentant pentru oamenii de afaceri: într-un studiu realizat de societatea Cushman&Wakefield, unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa intermedierilor imobiliare, Bucureştiul a urcat opt poziţii, ajungând pe locul 27, într-un top al celor mai bune 36 de oraşe pentru afaceri.
Bucureştiul a urcat de pe penultima poziţie pe poziţia 27, în principal datorită unor avantaje competitive faţă de alte oraşe: oferta mare de spaţii de birouri ieftine şi infrastructura în dezvoltare, potrivit Cushman&Wakefield. Clasamentul este dominat de oraşe precum Londra, Paris şi Frankfurt, aflate pe primele trei poziţii şi urmate de Amsterdam, Berlin sau Moscova.
Studiul, intitulat Monitorul Oraşelor Europene şi realizat pe baza unor chestionare completate de peste 500 de firme, arată că Bucureştiul a devenit extrem de atractiv şi datorită costurilor cu forţa de muncă. Astfel, Bucureştiul a câştigat 15 poziţii, plasându-se pe locul 4.
Între oraşele depunctate de investitorii străini se numără Roma, care a căzut de pe poziţia 28 pe pozitia 35. Retrogradate cu câteva trepte au fost şi oraşele Barcelona şi Bruxelles, aflate anii trecuţi în top 5 destinaţii de afaceri. Studiul European City Monitor 2011-2012 (pdf) Descarcă fişierul ataşat
Bucureştiul devine tot mai tentant pentru oamenii de afaceri: într-un studiu realizat de societatea Cushman&Wakefield, unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa intermedierilor imobiliare, Bucureştiul a urcat opt poziţii, ajungând pe locul 27, într-un top al celor mai bune 36 de oraşe pentru afaceri.
Bucureştiul a urcat de pe penultima poziţie pe poziţia 27, în principal datorită unor avantaje competitive faţă de alte oraşe: oferta mare de spaţii de birouri ieftine şi infrastructura în dezvoltare, potrivit Cushman&