Arădenii nu au limite nici când vine vorba despre viața semenilor. Statistica pe trimestrul III al acestui an realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale pentru judeţul Arad arată că peste 58 la sută dintre apelurile primite la Numărul Unic de Urgenţă 112 sunt false.
Astfel, în acest trimiestru au fost primite şi tratate 93.314 apeluri. Dintre acestea 41,45 % au fost reale şi 58,55 % false. Cele mai multe au fost transferate către Ambulanţă – 65,86 %, Poliţie – 27,12 %, Pompieri – SMURD –5,70.% şi Jandarmerie – 1,32.%.
„Majoritatea apelurilor false şi abuzive provin de la copii, tineri, persoane cu probleme psihice şi sunt în mare parte realizate de pe cartele pre pay. Multe persoane sună fără a avea o urgenţă şi adresează injurii operatoarelor, râd, pun muzică sau nu vorbesc. Se solicită informaţii despre numere de telefon, se cere legătura cu diverse instituţii sau persoane publice ori se solicită sfaturi medicale”, spune colonelul Adrian Fulea, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.
Autorităţile fac apel la cei care sună abuziv să nu încarce inutil liniile de urgenţă 112, întrucât un apel fals poate duce la pierderea unei vieţi.
Ei spun că la 112 se sună doar atunci când ai cu adevarat o urgenţă. Numărul 112 este gratuit şi poate fi apelat de pe orice telefon fix sau mobil în România şi întreaga Uniune Europeană.