● Ionuţ Chiva, instituţia moartă a poştei, Casa de pariuri literare, 2011.
Adolescentul Muiuţ, personajul romanului 69 cu care Ionuţ Chiva debuta în 2004, descoperea că nu e în stare să scrie, aşa cum îşi dorea, un roman „despre dramele şi mîniile şi debusolarea generaţiei“, mulţumindu-se, în cele din urmă, cu a spune „povestea viselor de măreţie şi a drumului însîngerat spre aceasta.“
Cartea nu devenea, aşadar, o meditaţie generaţionistă, ci rămînea doar povestea unei ratări: Muiuţ şi prietenii lui întîlneau un fel de proxenet, care organiza erotic-show-uri pentru „mai marii“ oraşului, şi ajungeau să presteze sex live în cele mai deviate combinaţii, întreaga „afacere“ terminîndu-se tragic pentru tînărul protagonist. Cum am remarcat la vremea respectivă, Ionuţ Chiva nu excela ca ficţionar (personajele, dialogurile, detaliile erau expediate), ci mai degrabă ca scenograf, reuşind să „însceneze“ povestea din cîteva situaţii, nu s-o construiască.
DE ACELASI AUTOR Bilanţ 2012 Cel mai rapid roman din lume Conjuraţia Eminescu (II) Inocenţa. Roman & muzeu Acelaşi lucru se întîmplă şi cu poezia din această a doua lui carte. Prima impresie este a unei poezii narative, prozaice, biografiste, lipsite de lirism, dar asta se datorează situaţiilor şi scenelor decupate deopotrivă din trecut şi din cotidian care ilustrează, de fapt, viaţa de după adolescenţă, de după dispariţia acelui Muiuţ şi a viselor sale de măreţie, viaţa în perspectiva maturizării (poemul proiectiv al paternităţii „mi-aş dori foarte tare“ este cît se poate de semnificativ). Ionuţ Chiva continuă să scrie despre prietenie, una ocazională, căci prietenii sînt departe, dar, mai ales, despre vîrsta de după tinereţea cu iluziile, excesele şi dramele ei, despre însingurare & înstrăinare („cine cînd sperînd ce ne-a tot futut cu iluzia singularităţii / pentru care se sinucid atîţia adolescenţi lăs
