Sebastian Lăzăroiu nu crede în succesul electoral al USL și prevede dezertări masive din rândurile Uniunii. El crede că unul dintre punctele slabe ale acestei alianțe făcuite \"în grabă\" este tocmai discursul, care nu mai corespunde cu realitățile economice.
EVZ: Credeţi că USL a pierdut atât cât a pierdut de la înfiinţare pentru că a apărut prea devreme sau din cauza unor greşeli?
Sebastian Lăzăroiu: Da, s-a format prea devreme, în pripă, nu au mecanism de funcţionare, de aia tot apar şi probleme, cum au fost şi cele cu PC, n-au mecanisme de coodonare şi colaborare şi evident şi comunicarea este proastă. Ei în continuare menţin o linie de comunicare extrem de conservatoare şi care e împotriva trendului general.
Lumea vede că măsurile de austeritate pe care le-am luat au fost corecte, că ţările care nu le-au luat sunt în colaps acum, iar altele vor intra. Evidenţa arată că situaţia e foarte grea şi ar putea să fi şi mai grea din punct de vedere economic.
Nu poţi să le spui oamenilor: mărim pensiile, salariile... În general, ei încearcă să reprezinte partea conservatoare a societăţii, partea că nu vrea nici o schimbare pentru că a avut beneficii până acum. Numai că partea asta o să se micşoreze din ce în ce mai mult. Sunt din ce în ce mai puţini oameni care cred că a fost bine cum au mers lucrurile până acum în sănătate, în justiţie, în educaţie. Toată lumea vrea schimbări radicale sau o schimbare profundă a sistemului. Or USL apără trecutul şi menţinerea acestei linii de comunicare împotriva evidenţelor până la urmă o să-i îngroape.
Acesta e adevărul, USL apără sistemul aşa cum a fost până acum şi de aia cred că nu are şanse să ia un scor mare şi nici măcar nu are şanse să rămână unit. Pentru că şi la ei sunt oameni care pricep şi care la un moment dat vor dezerta.
Credeţi că va rezista până la alegeri? P