Am avut recent plăcerea de a petrece câteva zile la Paris, în compania unor buni prieteni.

El - jurnalist, ea - arhitect. Trei copii: doi băieţi (7 şi 12 ani) şi o fată (9 ani). În duminica petrecută împreună, familia îşi făcuse deja programul şi m-a „agăţat" şi pe mine: în vizită la Quai Branly, Muzeul de Artă Primitivă. O clădire extraordinară, în sine o operă de artă modernă, iar exponatele din interior arată că numai primitive nu sunt popoarele pe care noi ne-am obişnuit să le etichetăm aşa.

Coadă la intrare, cam 20 de minute. Puţin faţă de „firul de aşteptare" de două ore şi jumătate (două ore şi jumătate!) de la expoziţia mayaşă, găzduită şi ea, într-unul din corpurile extraordinarei construcţii. Coada „la mayaşi" continua să crească, în ciuda avertismentelor repetate de oamenii de securitate care veneau regulat să anunţe cât s-a prelungit aşteptarea: familii întregi veneau aici, unele cărând scăunele, altele jucând „mima" pentru ca timpul să treacă mai uşor. Copiii prietenilor mei şi-au găsit repede colegii de şcoală, care veniseră şi ei împreună cu familiile, la una din cele două expoziţii, astfel că nu puteai să nu te întrebi: asta chiar e distracţia favorită de duminică pentru părinţi şi copii?

Întoarsă acasă, m-am uitat, de curiozitate, cât de lungi sunt cozile la intrarea în muzeele bucureştene. În afară de Antipa, care e foarte la modă după renovare, nu stai prea mult ca să intri la Muzeul Ţăranului, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană sau chiar la Muzeul Satului. Ne vedem, deci, duminică, la muzeu? Împreună cu copiii, desigur! Carmen Constantineste editor coordonator "Adevărul"